Uneori mă întristez când constat cât de pervertită e mintea unora.
Mă întreb prin ce experiențe nefericite au putut să treacă astfel încât lucruri normale să li se pară nelalocul lor.
Ce educație au primit și în ce mediu au crescut ca să se simtă nevoiți să caute înțelesuri ascunse la orice pas.
Câtă nesiguranță și ce zbucium interior pot stârni un acces paranoic în care un simplu ”mulțumesc” să fie interpretat și nu într-un mod plăcut.
Personal mă străduiesc să vorbesc cât se poate de limpede limba română (și alte limbi în care mă mai aventurez a grăi) și să las loc la cât mai puțină fantezie în urechea ascultătorului știut fiind că între ce zice unul și ce-aude celălalt diferențele pot fi semnificative.
Există totuși interlocutori care au o predispoziție la a auzi ceea ce se așteptau ei să spui și nu-i chip să-i convingi că ai zis altceva. Mintea lor e ca un filtru murdar și tot ce trece prin ea se spurcă.
Cu ăștia orice-ai zice tot denaturat se-aude și-atunci mai bine taci - asta e o lecție pe care o știu dar fiind foarte locvace rareori o aplic.
Mă întristez da-mi trece repede, mi-e nițel milă de ei și de zilele lor otrăvite de himere, dar nu atât cât să-mi intoxice ziua.
Sunt cum sunt și de-acum ar fi mare mirare să mă mai schimb pentru că am o vârstă la care năravurile-s înțepenite bine în caracter și-n plus eu mie-mi plac, așa că nu-mi bat capul prea tare cu părerea altora.
Prietenii mei, cei care mă cunosc bine și de mult timp, știu că dacă li se pare c-am zis ceva dubios e bine să întrebe și vor primi un răspuns tranșant care-i va scoate din dilemă.
Cei care nu mă cunosc dar cărora li se pare că ”m-au citit” își fac filme-n cap. Enjoy!
Acestora din urmă le propun să joace telefonul-fără-fir ca să se convingă că dacă primul din șir zice ”plocad” până la capăt ajunge ”căcat” și asta după multiple variațiuni.
Și pun pariu c-au dormit cu lumina aprinsă când erau mici ca să nu iasă BauBau de sub pat.
BauBau e mintea ta, tu ești BauBau!
Și nu, nu e vorba despre tine. E despre altcineva!
