Era evident că nu-mi va face dintele definitiv în același drum, deși să nu credeți că n-am încercat să trag de termene.
În mintea mea îmi făcusem planul că voi avea 28 de dinți (mai mulți n-am avut niciodată, că molarii de minte n-au avut chef să iasă... mie mi-e clar de ce) la ziua mea care e în jumătatea lui februarie așa că am supralicitat întrebând dacă nu se poate face măcar ceva provizoriu, un căpăcel acolo cât să nu se vadă lipsa.
Doctorul mi-a zis că o să încerce dar să nu-mi pun mari speranțe pentru că sâmbăta laboratorul e închis.
Conform obiceiului ne-am pornit la drum pe cod portocaliu de ninsori, sâmbătă dimineață la ora 5. Nu ningea foarte tare dar șoseaua nu era deszăpezită, plugurile mergeau cu lama în aer iar GPS-ul începuse să dea ca oră de sosire 15.30... când programarea era la 12.00. I-am dat doctorului un SMS diplomatic spunându-i că suntem pe drum dar întârziem, mi-a fost rușine să-i spun și cât.
Începusem să fac spume, ăsta e cod portocaliu de nesimțire nu de vreme rea, îmi părea rău că n-am luat TT-ul care are tracțiune integrală și se luptă vitejește cu troienele.
De la Buzău drumul a fost ceva mai bun, am putut să-i dăm bice, recuperam timp văzând cu ochii și, la intrare în Suceava, când aproape ajunsesem... fleoșc amenda de viteză. Oooof!
Am ajuns pe la 13.30, cu mașina muci și nervii praf.
Noroc că domnul doctor ne aștepta cu zâmbetul pe buze.
Am zărit cu coada ochiului seringa... hmmm, credeam că o să fie fără anestezie, nu eram pregătită psihologic... dar pentru liniștea mea și-a lui, poate că-i mai bine cu. De om sucit ce mi-s, simt plexala un pic și palatinala deloc...
O leacă de air-flow că, de la fumat, se făcuse bietul implant căcăniu. Bâz-bâz și iar bâz-bâz, niște maglavais pentru retracția gingiei (are un gust straniu), trebuie să luăm două amprente, una pentru provizoriu și cealaltă pentru definitiv.
Prima lingură vine la fix, e o ramă de plastic cu plasă la mijloc. Niște ”silicon” mov pe dinți, un gogoloi consistent din același silicon pe plasă și ”mușcă”. Dan râde că nu pot vorbi, face mișto c-am fost redusă la tăcere, io-l trimit în gând la origini.
E gata... Coto ai belit-o, pot vorbi! ”S-a dus liniștea mea” - comentează el cu glas tare. Ne hlizim toți iar doctorul dispare pe-o ușă. Io mă plimb în sus și-n jos, Dan se uită la tenis. Cer voie să mă duc la țigare.
Afară un frig de-ncremenești, ori unde m-au trecut toate apele când am văzut seringa, fumez cu gura strâmbă, anestezia e țeapănă.
Mă mai plimb, citesc toate pliantele, îmi face cu ochiul camera intraorală, ce m-aș mai juca cu ea. Mă abțin cu greu da-mi aduc aminte de Mr. Bean și a lui întâlnire cu dentistul...
Vine doctorul cu un dinte mic și ROZ în mână, ”stai liniștită, e un mulaj din ceară, nu-ți fac dintele roz”... io deja mă gândisem că dacă-i pe culori, trebuia să mă întrebe ce prefer... un premolar portocaliu ar fi fost o maaaare fiță.
Face proba, limbuța dă control... WOW, e chiar un dinte, cu cuspizii la locul lor, eu mă așteptam la un dop, un căpăcel. Mușc, se potrivește la fix.
Staaai, că nu e gata. Îmi ia amprentă peste dintele roz, scoate amprenta, scote dintele de ceară, pune o chestie bicomponentă în amprentă și hop cu ea în gură. După o vreme, scoate amprenta și... am dinteeee! Ce-i drept că e rugos și are niște bavură din ”turnare” da-i al meu :-). Îl scoate (nu prea vrea să iasă), îl finisează, iar îl pune, verifică ocluzia, îi dă 2 ture de freză că un cuspid e cam grăsan și iar dispare pe ușa de la laborator.
Se întoarce cu dintele finisat și lustruit, face iar proba, e perfect. Îl cimentează, curăță gospodărește rămășițele de ciment, bagă floss-ul în căutare de imperfecțiuni agățătoare, nu găsește nimic, e totul neted și... ”am dinteeeeee” - zic, sărint în sus și rânjind fasolea la Dan. Dan se uită, mă întoarce la lumină și întreabă senin ”Care?”.
Am primit cadou și-o apă de gură... o afinată de Rădăuți, cu care ne-am clătit intens când am ajuns acasă... face bine și la ochi, șterge de pe retină sutele de faruri prost reglate care ne-au agresat pe drum.
V-am spus toată povestea pentru că am fost uimită de atenția, timpul și priceperea pe care le-a pus într-un dinte provizoriu. Știam că laboratorul nu lucrează sâmbăta așa că așteptam un dinte din compozit, sculptat din mână cu freza. Nu mă așteptam în veci să intre doctorul în laborator și să manufactureze cu mânuțele lui o coroană adevărată.
Drumul de întoarcere a fost ceva mai lung pentru că la un pipi = 3 minute s-a adăugat și rânjit fasolea în oglindă = 7 min și asta la fiecare oprire.
Așa că, doctore, m-ai dat pe spate cu coroana asta provizorie, mi-ai întrecut cu muuuuult așteptările și pentru asta îți mulțumesc.
Îți mulțumesc că ți-ai sacrificat sâmbăta pentru mine, că ai intrat în laborator, că ai avut răbdare și n-ai dat rasol și îți dedic toată hlizeala cu gura până la urechi de la petrecerea de ziua mea.
