Noi suntem ăia mici, ne-am certat pe oala de noapte, ne-am înfulecat reciproc cozonacul, am mâncat din blidul câinelui, am luat păduchi ”din țigănie”, am urlat și ne-am jucat împreună.
După câțiva ani soarta i-a aruncat pe părinții noștri care încotro însă prieteniile au dăinuit.
La patruzecișiceva de ani distanță păstrez legătura cu Ioana-mică (io-s Ioana-mijlocie, iar Ioana-mare e la București, n-am mai văzut-o de 20 de ani), cu Cori și Sandi.
Cele mai intense tâmpenii ale copilăriei le-am comis împreună cu Sandi și Cori. Cu ei am vânat vrăbii și le-am dus acasă cerând să ne fie gătite în unt, cu ei am fumat prima țigara pe malul Dunării, cu ei am băut vin bisericesc din biberon, cu ei am înființat banda ”Mâna cu trei dește” al cărei alfabet secret mi-l amintesc și acum.
Tot cu ei am cumpărat de la un cetățean de lângă blocul lor, contra modicei sume de 5 lei și un pachet de gumă chinezească, un șerpișor lung de vreo 30 de centimetri pe care l-am adoptat, l-am scăpat în oala cu lapte și într-un final l-am pierdut prin apartament spre disperarea taților noștri care au declarat belicos că ei se mută la hotel până la remedierea situației... ceea ce au și făcut.
De pe urma legăturii prea strânse și prea la distanță, părinții noștri plăteau facturi de telefon de peste 1000 de lei când salariul mediu era 1800. Cele 2-3 săptămâni de vacanță pe care le petreceam împreună erau presărate cu trăznăi atât de diverse încât ai noștri renunțaseră să mai reacționeze.
Cori era ăl mai mic dintre noi și avea o fețișoară nevinovată care-i permitea să scape nepedepsit de fiecare dată, eu eram fată și prin urmare mai presus de orice bănuială așa că toate șuturile-n cur le lua stoic Sandi - că el era cel mai mare și ținut responsabil pentru orice nesărată comisă împreună sau separat.
De la mutrișoară precum și de la talentul inegalabil de a face pe prostul i s-a tras lui Cori porecla Gâgea iar de-acolo a derivat adjectivul ”gâgios” adică un fel de ”drăguț” dar cu un twist. ”Gâgios” are și componentă sentimentală, tre să te emoționezi un pic când zici gâgios. Un animal, o jucărie, un copil pot fi gâgioși. O mașină nu... poate doar dacă e prima mașină în care ai făcut sex.
Din nevoia de nuanțare a apărut ”scârnăfios”.
Scârnăfios e ceva gâgios și lejer scârbos în același timp. Un pui de pisică sphynx e cea mai bună definiție.
Bulbucat vine de la năravul lui Clifuțâ (dobermanul Cliff) ai cărui ochi ieșeau din orbite când se hiper-excita independent de motiv. Așa că te poți bulbuca de prea mare veselie sau de nervi în egală măsură.
”Bulbucat” e un cuvânt des uzitat la noi în familie (tata, Dumnezeu să-l ierte se bulbuca din orice, iar io-s fi-sa și am moștenit predispoziția la bulbucare) însă ”scârnăfios” aproape că se pierduse, noroc cu Cori că l-a dezgropat pricinuindu-mi o excursie în timp.
