La pomul laudat

... sa nu te duci cu sacul.
Si incep, ca de obicei, cu o paranteza: acum 2 saptamani am fost in Club Hush, canta Mircea Baniciu. Publicul, in majoritate prea tanar ca sa fi auzit de el, l-a primit cu raceala. Baniciu, prea harsit ca sa se  lase intimidat, si-a vazut de treaba, si circa 3 melodii mai tarziu, fatucele care se uitau cam chioras la "bunic" dansau pe masa.
Ieri, plini de speranta, am fost in acelasi club la Directia 5. Crasma plina ochi, lumea setata pe distractie, primirea artistilor calduroasa dar... am avut parte de un Cristian Enache moale si fara vlaga, cu vocea egala care nu spunea nimic.
Noroc c-a deschis gura Marian Ionescu. Are omul asta una dintre cele mai bune voci rock. Limpede, cu volum, cu inflexiuni... WOW!
N-am inteles din ce motiv n-a facut altceva decat sa "activeze" poporu' dupa care se retragea in spate si-l lasa pe Enache sa ne adoarma la loc.
Marius Cheseri cu chitara lui, parea si el din alt film, omu' stie si "livreaza", rupe boxele si... cand sa zici c-ai ajuns in Rockland... fas, vine Enache.
Io nu stiu daca Enache a avut o zi proasta si nici nu ma intereseaza, vorba e ca-n timp ce canta, noi gugaleam barfe mondene sa ne lamurim ce-l doare de-i e lene sa deschida gura. Ma doare-n cur ca l-a parasit iubita si-i cade parul, scena nu e cabinet de psihologie.
Si eu m-am simtit pacalita. Marian Ionescu era acolo, era "in voce", putea sa-mi faca seara de neuitat si totusi n-a facut-o desi a vazut clar reactia salii.
Si v-o spun cu toata sinceritate dragi baieti de la Directia 5 ca daca mai veniti in formula asta io ma lipsesc, ca nu pot sa stau 2 ore asteptand cu limba scoasa sa binevoiasca sa deschida gura Marian Ionescu.
Imi pare rau pentru chitarist, si singur daca ar fi cantat iesea mai bine, dar magnifica lui chitara si lesinatura din vocea solistului au dat adunate o mare nepotrivire. Enache n-are voce rea dar e pop nu-i rock si printre ceilalti suna ca nuca-n perete.
Cine ma cunoaste stie ca nu-s zgarcita dar daca mi-ati cerut 25 de lei pentru Baniciu, astia meritau 20, nu 50. Si ca sa fie clar, platesc si 100 data viitoare daca tace Enache si canta Marian Ionescu.

Milă mi-e de tine...

... dar de mine mi se rupe inima!

Când strămoșii noștri trăitori prin Africa și-au lepădat blana ca fiind nefolositoare și rămânând astfel în pielea goală, ne-au limitat posibilitățile de termoreglare astfel că de dogoare ne putem feri asudând dar de frig ba.

Desigur niște vizionari tribali au decis la un moment dat s-o ia înspre Nord, către tărâmul făgăduinței... Păcat că au dat de clima temperată. ”Termperată” vorba vine... că vara te topești și iarna te congelezi... deși media temperaturilor e decentă (ca să vezi câtă bază poți pune pe statistică).
Așa că singura soluție de supraviețuire peste iarnă a fost belirea altor animale întru îmbrăcarea chelosului om.

Că omu-i o specie stricătoare și invadatoare știm deja. Tăiem păduri, otrăvim aerul cu bășini de vacă argentiniană sau cu fumuri chimice, pe ape plutesc numai articole ”handmade”... bă dar când ne-apucă căința (da, știu, țin la cacofonia asta, e o figură de stil :-P)... nu ne-ntrece nici dracu.

Cum ar fi curentul anti-haină-de-blană... vai săracele animăluțe ucise cu bestialitate.
Dar porcul, puiul, vaca? Aaaa, ălea n-au față de animal de companie... dacă nu-i ”drăguț”... nu mi-e așa de milă.
Cum zici? Aia e o necesitate și blana e o fiță? Care fiță? Mie mi-e frig de mă piș pe mine și-mi curg mucii până-n barbă. Și nu mi-e frig că mă dau simandicoasă... mi-e frig că-n afară de scalp îs cheală (vezi? căciulă nu port... am blana mea și-mi ajunge.).

Să-mi iau o blană eco?
Care ”eco” trăzni-v-ar sfinții?
O blană eco din petrol al cărei proces de producție face atâta poluare că or să moară otrăvite de 10 ori mai multe animale decât intră într-o haină?
Aia eco care durează o iarnă și-apoi arată ca un șobolan ud de trebuie să-ți iei alta?
Aia care ține de cald numai când nu-i frig?
Aia care se electrizează de mă curentez de câte ori ating metal?

Eu port blănuri de animale pentru că strămoșii mei au fost tâmpiți și au venit cu pielea goală în frig.
Și dacă-i musai să-mi îndrept ceva păcate sau să păstrez un echilibru, prefer să nu mănânc industrie decât să port industrie.

Și ca s-o zic p-aia dreaptă: mă visez în fiecare iarnă într-o zonă cu climă caldă, unde pot să umblu-n pielea goală tot anul, unde mâncarea crește-n pom și unde aș putea să trăiesc o viață simplă de vânător-culegător... că mie munca nu-mi place. Na, c-am zis-o!

p.s. Singura soluție ca să-nceapă să-mi placă mie frigul ar fi să îmi crească în fiecare toamnă o blăniță fină, moale și deasă ca a vulpii polare. Faptul că blănița ar ajunge primăvara pe covor și prin așternuturi în formă de cocoloașe... nu m-ar deranja deloc, am pisici, știu cum e.

Orice problemă...

Astăzi o zicală din înțelepciunea italienilor, care tradusă sună cam așa:

Orice problemă are o soluție. Dacă n-ai soluție, ce problemă ai?

Perfect logic dacă stăm s-o analizăm: în momentul în care n-am o soluție cu care să rezolv problema, ea se transformă  într-o stare de fapt pe care n-o pot influența așa că n-are rost să-mi pierd vremea gândindu-mă la ea.

Îmi aduc aminte de un fost șef (pardon, ”coleg” că la ”marea companie” toți suntem colegi, ce-i drept unii mai colegi decât alții) care-mi ținea teoria ”zonei de influență”. Ea sună cam așa: în viața omului sunt unele lucruri pe care le poate  schimba și altele pe care nu le poate clinti. Să te concentrezi asupra celei de-a doua categorii înseamnă pierdere de vreme și la final frustrare garantată. În schimb prima categorie merită toată atenția, pentru că acolo, în ”zona de influență” se întâmplă progresul. Înțeleaptă filozofie, păcat că-i greu de aplicat.

Necazul meu e că, deseori, până să ajung la concluzia că o chestiune n-are soluție, treaba respectivă mă macină și-mi strică ”feng shui-ul”.

Atâta timp cât o consider problemă, îi caut cu asiduitate soluția. Odată ce i-am pus eticheta de ”stare de fapt”, mă liniștesc și-o dau la spate fără regrete sau rezerve. Mă adaptez și învăț să trăiesc cu ea.

Ca să complice lucrurile, uneori etichetarea unei chestiuni ca fiind ”influențabilă” sau ”fixă” e o treabă subiectivă iar alteori e temporară. Adică: lucruri pe care eu nu le pot schimba eu azi, pot fi acum la îndemâna altcuiva sau chiar la îndemâna mea dar într-un viitor incert. Motiv pentru care ”stările de fapt” date la cur trebuie revizuite din când în când, că poate pică zarurile altfel... sau poate nu.

Mai e și situația, absolut specială, pe care eu o numesc ”iluminare” și care face ca la o vreme după ce ai încetat să-ți mai bați capul, stând dimineața pe budă și privind în neant, să-ți vină o idee genială din seria ”cum dracu de nu m-am gândit la asta mai demult?”.
Recunosc cu mâna pe inimă că asta nu mi s-a mai întâmplat de o bună bucată de timp... de când am început să mă cred un mic dumnezeu atotștiutor (lua-te-ar dracu gugăl) și care trebuie să rezolve orice îi pică-n labă... fie că-i o problemă reală, fie că nu-i.

Ca să nu mai zic de situația binecuvântată în care tot amânând rezolvarea din lipsă de soluție ideală ajungi să constați că nu mai e nevoie... ”timpul le rezolvă pe toate”, fie-i țărâna ușoară regretatului gigel.org (numai pentru cunoscători).

Din experiența mea (și cine nu crede să fie sănătos) problemele foarte complicate, cu multiple implicații și conexiuni, alea care dau dintr-una-n alta și care par să-ți solicite fiecare neuron au soluții elementare și de bun simț (vezi nodul gordian).
Reciproca e valabilă: problemele care par simple și care se pot remedia ”legându-le c-o sârmă”, se dovedesc a fi, long term, un ghimpe-n cur, veșnic rezolvate provizoriu, niciodată definitiv și a căror ”sârmă” se rupe când te aștepți mai puțin, fiind înlocuită cu o altă ”sârmă” care se va rupe la fel, pe principiul ”nu-i nimic mai definitiv decât provizoratul”.

Concluzia e o lege a lui Murphy care, din păcate, mie mi se potrivește mânușă:
Nu există pe lume un lucru atât de simplu încât un prost să nu-l poată complica.


P.S. Nostalgică după Gigel, am găsit niște arhive, enjoy!

Pe cine nu lași să moară...

"pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti"
frate bun cu:
"facerea de bine e futere de mama"
si:
"cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia"