Introducere: în1998, doi măcelari m-au făcut să-mi iasă ochii din cap cu metodele lor astfel că până în 2014 nu numai că n-am mai dat pe la dentist dar mă zbârleam pe spinare când treceam pe lângă vreun cabinet și auzeam turbina. Am avut noroc de smalț zdravăn și igienă bună, altfel aș fi fost știrbă.
În vara lui 2014, pe când mă luptam vitejește cu o bucată de pastramă, am auzit trosc și mi s-a desprins o așchie. Am crezut că-i din dinte așa că m-am panicat și călcându-mi pe fobie m-am programat la o clinică de mari fițe (s-a dovedit a fi un ciob de tartru) și așa a început saga dinților.
Postarea asta e pentru toți cei care au de la o pată pe dinte până la măcel în gură și care, ca și mine, se tem de dentist.
Clinica de fițe:
- deși am anunțat că sunt fobică mi-au repartizat un doctor indecent de tânăr, fără diplomație și cu dinții aruncați în toate direcțiile (ceea ce pentru un stomatolog nu-i o carte de vizită bună)
- mi-a făcut o radiografie fără șorț de protecție și cu toate bijuteriile atârnate pe mine (la vremea aia nu știam că trebuie scoase)
- înainte de orice consult s-a apucat să-mi facă poze din toate părțile, lărgindu-mi gura cu niște depărtătoare până mi-a crăpat o comisură (cu vaselina lor cu tot)
- consultul a constat în ciocănirea tuturor dinților cu o unealtă metalică (fără avertisment) astfel că am sărit ca arsă la fiecare atingere
- cu 3 măsele praf și 2 kile de tartru am fost anunțată că cea mai mare problemă a mea erau molarii de minte (complet incluși) care nu m-au deranjat niciodată dar care... trebuie scoși.
Am fugit mâncând pământul!
La recomandarea unui prieten am ajuns la o doctoriță blânduță și disponibilă dar care are 2 scaune în aceeași încăpere și intimitate ioc.
- mi-a făcut un detartraj în mare, s-a uitat pe radiografie, s-a legat și ea de molarii de minte și mi-a condamnat toate 3 măselele rupte la extracție.
- mi-a plombat, fără anestezie, o carie cât un vârf de ac în foseta unui incisiv. Recunosc că nu m-a durut dar, de frică, m-am încordat până mi-a înțepenit spatele. La final m-a bătut prietenește pe umăr și mi-a zis ”lasă că te educ eu”.
- la nici un an distanță, pe lângă plombă, dintele s-a colorat nițel, sper că-i gudron de la fumat dar n-aș băga mâna în foc.
Nedornică de ”educație” pe pielea mea, am rupt-o iar la fugă.
O prietenă mi l-a recomandat pe un vecin de-al ei, pe care-l știe demult și care e ok. Clinica mărișoară, curățică, el cam plictisit.
- mi-a împușcat o anestezie plexală de la care am făcut injectită și pe care am simțit-o până în ochi, după care s-a înfipt cu freza într-unul dintre molarii ăia 3, mi-a aruncat un ciment provizoriu și m-a chemat altă dată. Măseaua aia, care deși ruptă nu mă duruse niciodată, a început să pulseze grav, gingia era mov și inflamată.
- nu știu ce-o fi fost în capul meu dar m-am mai dus odată la el, cu caria din cealaltă fosetă. Așa delicat a pus freza că în 3 secunde eram pe pereți așa că mi-a împuscat altă anestezie și mi-a pus tot un ciment provizoriu.
- am izbucnit în plâns de nervi că nu face nimic din prima și mă ține în ”provizorii” când știe bine că abia îmi adun curajul să mă așez pe scaun și mi-a dat peste nas cu ”așa lucrez eu!”
De-acum eram chiar în panică: 2 măcelari în 1998, 2 nepricepuți și un Mengele în 2014 nu-s o statistică bună. Mai avem și două chestii provizorii în gură și de unde nu-mi fusese frică de anestezie, acum îmi era.
Norocul a venit de la un alt prieten pe care-l știam de fricos și ai cărui dinți păreau a sta bine în gură. A dat un telefon și m-a trimis la dentistul lui.
Era într-o vineri când am intrat chircită de spaimă în cabinetul lui Cosu (Cosmin Toduț) - un munte de om cu ochii albaștri și gura până la urechi care a avut delicatețea să înțeleagă că-s cu capu-n pioneze și m-a consultat lângă geam, din picioare, cu spatele la scaunul de tortură. Bilanțul lui e următorul:
- mi-a făcut o plexală pe care n-am simțit-o și mi-a reconstruit măseaua aproape ruinată de Mengele. Măseaua a rămas sensibilă mult timp dar acum și-a revenit și e salvată.
- mi-a făcut încă o plexală fără probleme și mi-a reparat incisivul găurit de Mengele
- m-a programat să-mi scoată cea mai prăpădită dintre măselele ”condamnate” (îmi era groază), mi-a făcut o plexală și o palatinală care nu m-au durut, după care a decis să încerce salvarea măselei lucru care i-a reușit la marele fix și după încă o plexală (în altă ședință) mi-a încoronat-o așa de bine că roade alune.
- mi-a tras o anestezie la spina lui Spix (de care îmi era cel mai frică pentru că citisem povești de groază despre ea) pe care nu am simțit-o și urma să-mi lucreze pe canal un molar rupt ca vai de el. S-a prins că e viu și a schimbat tactica. Până la urmă, după alte două sedințe (și spix-uri) molarul a fost reconstruit și e viu.
- au urmat alte câteva sedințe cu plombe și plombițe, toate cu anestezie (am avut parte de toate anesteziile, prin toate locurile și niciuna n-a fost dureroasă), toate fără probleme.
Mai rămăsese un colț de premolar, nu mai era nimic de salvat, era doar un rest radicular și era clar că trebuie extras (prima extracție din viața mea, în afară de dinții de lapte pe care mi i-am scos singură) și pus un implant. Am decis că nu vreau șurub de metal la mine în gură și am avut de luat cea mai grea decizie din viața mea: să mă duc la alt stomatolog.
Acum să fie clar: mie nu-mi trecuse fobia, căpătasem doar încredere în Cosu dar el nu pune implanturi din zirconiu așa că eram în pom.
Singurul care pune Ceraroot în România e Tudor Cocerhan la Rădăuți. M-am dus cu inima cât un purice, urma să fie cea mai invazivă manevră făcută asupra dinților mei și eu mă lăsam pe mâna unui necunoscut. A ieșit cam așa:
- plexală și palatinală ambele fără disconfort, scos colțul, chiuretat alveola, ”bormașina”, două ciocănele și iacătă implantul - n-aș fi crezut în veci că poate fi atât de simplu, curat, atraumatic. N-am avut nevoie nici de antibiotice, nici de calmante, am luat un Nurofen după ce trecuse anestezia și constatasem deja că nu mă doare dar l-am luat pentru liniștea sufletului nu pentru măsea.
- săptămâna trecută am mers din nou la Rădăuți pentru amprentă, mi-am luat plexala și palatinala de rigoare și m-am ales și cu o coroană temporară care arată și se simte ca una definitivă... așa că acum pot spune că am cam terminat saga dinților chiar dacă urmează să mai merg odată prin martie să-mi pună coroana definitivă.
Ce-am învățat eu din toată povestea?
Că mersul la dentist poate fi lipsit de disconfort dar nu e mereu pentru că, la fel ca în orice meserie, există profesioniști dedicați și loaze.
Că n-ai de unde să ști ce-ai nimerit și, din păcate, trebuie să faci experimente pe pielea ta până dai de unul competent (eu am găsit doi... iupiiii).
Că stomatologia atraumatică are două componente: grija doctorului față de persoana ta și acuratețea/ durabilitatea lucrărilor (care se vede în timp).
Că, cel puțin în cazul meu, instinctul funcționează și trebuie să-i dau crezare indiferent de recomandările primite (că de făceam asta, scuteam 3 traume fizice și vreo două luni de stres, incertitudini și panică).
Anestezia palatinală NU doare dacă e bine făcută, nici anestezia la spix NU doare dacă e bine făcută și în general nici o manevră stomatologică nu e dureroasă dacă medicul e grijuliu și priceput, dar toate pot fi chinuitoare dacă pe medic îl doare-n cur de tine sau n-are habar de meserie.
Legenda urbană conform căreia la dentist trebuie să te doară că... ”așa-i modelul” este una dintre cele mai păguboase cutume din cultura românească.
Pe de o parte, frica ține cetățenii departe de stomatolog și asta se vede în gura fiecărui român (am căpătat ticul de a mă uita în gura interlocutorilor și-n general am văzut numai dezastre: ori carii și dinți lipsă, ori lucrări de futuimăsa, strâmbe, groase, adaptate prost pe lângă gingii).
Pe de altă parte tolerează pe piață (da frate, e o piață) o sumedenie de torționari cu halat ale căror manevre dureroase sunt considerate ”normale” și ale căror lucrări de ”restaurare” arată ca o clădire medievală cu termopane de PVC... și ajungem iar la Miorița și mentalitatea de victimă a românului.
Toți aveți dinți în gură, așa că, rogu-vă, faceți și voi partea voastră de treabă:
- căutați un stomatolog bun, întrebați-vă numai prietenii ai căror dinți vă plac, aia e cartea de vizită a dentistului și dacă vouă, la prima vedere, nu vă place omul... next please!
- când l-ați găsit nu-i futeți zilele cu întârzieri la programări și cu ”e cam scump” că uite-așa reușiți să-i faceți miserupiști chiar și pe cei mai dedicați
- e normal ca ăla bun să fie mai scump decât media (e vorba de timpul pe care îl investește în gura ta, de materiale, de scule, de cursuri de perfecționare), că altfel se face coadă ca la... nu dăm nume, se știe el :-)
- dacă vreți ”ieftin” mergeți des la stomatolog, plombele chiar și cele mai scumpe și high-tech nu costă mult prin comparație cu un implant
- când dați peste un dobitoc brutal, nu fiți mioritici, părăsiți-l imediat. Nu încurajez ”traseismul” stomatologic dar încurajez boicotarea măcelarilor - în fond aveți un număr limitat de dinți și alții nu vă mai cresc
- ÎNTOTDEAUNA înainte de a accepta o extracție, cereți o a doua părere (și chiar și pe-a treia... nu uitați că mie mi-a salvat molarii al patrulea stomatolog)
- faceți în așa fel încât să nu ajungeți NICIODATĂ la dentist în urgență - în panica durerii se iau cele mai proaste decizii
BAFTĂ !
Dicționar:
n-am simțit = chiar n-am simțit nimic
nu m-a durut = am simțit ceva dar n-a trecut pragul durerii (deși pragul meu e foarte jos)
mi-au ieșit ochii = literalmente mi-au ieșit din orbite și m-am făcut lac de sudoare într-o secundă
www.eugenol.ro = locul în care în schimbul unei minciuni nevinovate (trebuie să te dai stomatolog ca să-ți faci cont) vezi ce spun doctorii despre pacienți și înțelegi măsura cinismului cu care ești tratat dar și ignoranța criminală a unora cu firmă la poartă. De asemenea e locul unde citești povești de groază despre intervenții eșuate, anestezii care nu prind, materiale proaste etc. Nu e pentru cei slabi de înger.
