Cam ăsta ar fi rezumatul aventurii în care am angrenat doi prieteni, drept e că nici ei n-au avut mai multă minte de s-au pus să-mi facă voia.
Dar să vă povestesc de la capăt: auzind eu joi (19 martie) că sâmbătă (28 martie), în cadrul Dance Masters de la București, va fi și o competiție de vals vienez pentru amatori, mi-am zis că n-ar fi o idee rea să particip împreună cu finul meu, că și-așa am mai mișcat din picioare pe ritm de vals și nu numai, în plus avem și-o tendință către dat în spectacol și maimuțăreală.
Vineri (20 martie) l-am sunat pe Florian și l-am întrebat dacă se bagă. Cum și el mușcă momeala la provocări d-astea, a zis DA.
L-am sunat pe Fredy să-i comunic vestea... și s-a lăsat o oarecare liniște în telefon, urmată de ”băi, ești nebun?”... ”ăăă, da...” - am zis eu cu jumătate de gură (nu că n-aș fi fost convinsă că e semn de nebunie dar nu m-așteptam să mi-o servească așa sec).
Rumengând-o peste weekend, luni, ideea nu mai părea așa strălucită, dar apucasem să scot porumbelul din gură. În plus se cereau pantofi speciali de dans (cu talpa din piele întoarsă) ca să nu se zgârie parchetul și aveam să constat că nu-s ieftini deeeloc.
Marți, la antrenament, am dat câțiva pași de vals... uimitor cât e de simplu să dansezi cu un profesionist, te ghidează din mâini, din poziția corpului, te aduce unde vrea fără să te prinzi c-ai fost ”manipulat”... și d-aia începi să crezi că nu ești chiar tufă.
Joi a venit Florian la Pitești, am mers la sală și... ne-a pierit cheful de râs. Mama lor de pași dacă se legau ei în vreun fel. Singurul avantaj, nu chiar de neglijat, e că suntem muzicali amândoi și ”stăm pe ritm” oricând și din orice poziție... că altfel, vai mama noastră.
Fredy a stat cu ochii pe noi tot antrenamentul, corectând corectând nenumăratele nemernicii pe care le comiteam. Cum sala era plină și restul lumii se plictisise de atâta vals, a schimbat muzica și ne-am trezit cu un merengue... ocazie bună să ne mai destindem că ne-apucase panica.
N-ai să vezi... când ne distram mai bine, m-am simțit bătută pe umăr:
- Voi, vals!
- Păăăi... asta-i altă muzică
- Și ce dacă? VALS!!!
Nah, am avut ocazia (că tot susțineam io că dacă simți ritmul poți dansa orice pas pe orice muzică) să dansez vals vienez pe merengue, rumba și ce-o mai fi cântat pe-acolo că nici nu-mi mai amintesc.
Filmările din seara aia sunt... de poveste... poveste de groază, desigur.
La final Fredy ne-a văzut că eram în găleata cu moralul, așa că ne-a scos la bere. Prima a intrat mai cu noduri, dup-aia am găsit pe fundul sticlelor suficient curaj cât să mergem înainte, ba chiar am și dat câțiva pași de vals prin Bistro 27, noroc că nu era lume multă și nici prea treji nu păreau.
Vineri am încleștat din dinți și am decis că-i ori la bal, ori la spital așa că l-am rugat pe Fredy să ne mai ia la o tură de școlire. A acceptat. Nu știu dacă l-a amuzat tupeul nostru fantastic ori s-a temut că ne facem de minune... sau amândouă.
Vineri seara nici foame nu ne-a fost, n-am mâncat, n-am băut, numai am dansat prin casă de ne-a ieșit pe nas valsul. Pașii se legau, har Domnului, restul... tabula rasa, poziția numai când ne-aduceam aminte iar de ”deschis compasul” nici nu se punea problema în living... nu e loc. Apropos de asta: când am văzut cât de mare e ringul de dans de la Polivalentă, ne-au trecut toate căldurile, mânci o pită dintr-un cap în altul.
Iată-ne, deci, sâmbătă seara, numărând în gând mașinile din parcare și încercând să înțelegem câtă lume e în sala ca să n-avem un șoc când dăm cu ochii de ei.
Foarte cald, multă lumină, sclipici, pene, culori, fuste înfoiate, muzică, m-am simțit ca și cum aș fi întrat într-un caleidoscop pe care un drac de copil îl învârtea cam iute. L-am văzut și pe Florian că nu-i în apele lui, deja nu mai aveam certitudinea c-o să iasă bine.
Când vezi elita dansatorilor învârtindu-se cu o viteză amețitoare și cu o siguranță aproape mașinistă, te cam prinzi că ești la genunchiul broaștei și asta nu ajută.
Programul se dăduse peste cap, teoretic trebuia să avem rundă de încălzire (mai bine că n-am avut, măcar nu i-am văzut pe ceilalți concurenți de la ”amatori” cât de mult au evoluat față de anul trecut) și să intrăm pe ring la 19.30.
Am intrat pe la 9 și ceva, hotărâți să dansăm și să ne distrăm ca la un chef, că de-acum era destul limpede că ne-alegem numai cu amuzamentul.
Nu știu cum am dansat, am fost cumva pe pilot automat și cu filmul rupt dar ne-om vedea în seara asta la televizor.
Multțumesc Florian Agafiu că ai acceptat provocarea.
Multumesc Fredy Schieb pentru răbdare, încurajări și profesionalism... și greul abia începe... că anul viitor... eheeeee :-)
Foarte cald, multă lumină, sclipici, pene, culori, fuste înfoiate, muzică, m-am simțit ca și cum aș fi întrat într-un caleidoscop pe care un drac de copil îl învârtea cam iute. L-am văzut și pe Florian că nu-i în apele lui, deja nu mai aveam certitudinea c-o să iasă bine.
Când vezi elita dansatorilor învârtindu-se cu o viteză amețitoare și cu o siguranță aproape mașinistă, te cam prinzi că ești la genunchiul broaștei și asta nu ajută.
Programul se dăduse peste cap, teoretic trebuia să avem rundă de încălzire (mai bine că n-am avut, măcar nu i-am văzut pe ceilalți concurenți de la ”amatori” cât de mult au evoluat față de anul trecut) și să intrăm pe ring la 19.30.
Am intrat pe la 9 și ceva, hotărâți să dansăm și să ne distrăm ca la un chef, că de-acum era destul limpede că ne-alegem numai cu amuzamentul.
Nu știu cum am dansat, am fost cumva pe pilot automat și cu filmul rupt dar ne-om vedea în seara asta la televizor.
Multțumesc Florian Agafiu că ai acceptat provocarea.
Multumesc Fredy Schieb pentru răbdare, încurajări și profesionalism... și greul abia începe... că anul viitor... eheeeee :-)
