Nu-s cum s-ar putea crede ghioceii, căldura sau albinuțele.
Primăvara asta am primit cadou niște muzică și un dans.
Juan Luis Guerra - necunoscut pe la noi, e eroul național al Republicii Dominicane. Melodiile lui sunt ca un ardei iute-n dos, dacă nu ești mort, e imposibil să nu-ți plece picioarele pe ritm. Uite o mostră, restul mai gugăliți voi (Que llueva cafe, Niagara in bicicleta, Burbujas de amor, Frio, frio):
Vincent Delerm - nici că puteam începe mai bine săptămâna, periam facebook-ul și am dat click pe linkul postat de-o prietenă cu gusturi bune și eclectice la muzici... de pe la 7 (si e deja 10.30) nu fac altceva decât să-l ascult pe omulețul ăsta genial. Luați și voi:
Al treilea cadou de primăvara e tangoul. Am susținut mereu că tangoul e contraintuitiv.
În timp ce toate celelalte dansuri au cumva un fir logic și atâta timp cât știi pasul de bază și ai un partener care conduce (dap, e una dintre puținele activități la care-i musai să conducă masculul - oricât ai fi de feministă, asta e tarlaua lor inevitabil) e destul de probabil să-ți iasă...
Tangoul e altă mâncare de pește, dacă nu știi pașii (și nu-s nici puțini, nici la ”mintea găinii”) te duci învârtindu-te... la propriu. Eeee, dar și când ai învățat o leacă (”genunchiul broaștei” e suficient cât să te prindă definitiv)... soroooo, are dansul ăsta o dinamică și niște ruperi de ritm... e ca și cum ar dansa Furtuna cu Uraganul.
De reținut că a-l vedea și a-l dansa sunt două lucruri foarte diferite, după cum am putut constata pe pielea mea:
