Beware of the brain fart!

Beware of the brain fart!

marți, 25 octombrie 2011

mega, maxi, gold... sau mort!


Scăpați cu zile din lipsurile perioadei comuniste, ne-am mulțumit la început cu ”orice” și-am crescut către ”cât de mult” din fiecare:

- mega image - îs niște magazinașe de cartier. Or fi importate de la pigmei care le vedeau la alta scară?
- Bine ai venit la MEGA GROUP. concesionar Peugeot” - ăștia vând și modelul 106 sau doar dube?

 
- Abonament. MEGA 8. 80 minute sau SMS-uri naționale; 800 minute sau SMS-uri în rețea” - desigur că astea-s pentru frustrații care-n anii 90 nu-și permiteau nici s-o sune pe mama că era 0.25 euro minutul și-acum sună ziua și noaptea să-ntrebe ”și altfel, ce zici că mai faci?”
- dacă nu te-ai putut hotărî la ce scară să te-arunci în afaceri ia exemplu de la SC Micro Mega Computers SRL care fie soare, fie criză n-are nevoie să-și schimbe numele
- ”Mega Model Agency - Hamburg Ted Linow Kaiser-Wilhelm-Straße 93” - auzisem io că-s la modă balenele dezinhibate
- Mega Big Mac - susține desigur în mod activ modelele de la agenția de mai sus precum și generații întregi de obezi care se miră de unde au atâta mega-cur și mega țâțe.

- maxi-taxi - când ele sunt de fapt niște mini-autobuze
-MAXI PET prezintă clienţilor gama proprie de hrană pentru câini” - o fi doar pentru dulăi sau pot să hrănesc și-un terier cu mâncarea lor? Nu cumva încep c-un terier și mă trezesc în 3 luni c-un dog german???
- Maxi-Shop.ro este magazinul online dedicat piticului tau, aici gasesti cele mai bune produse, la cele mai bune preturi.” - asta m-a dat pe spate... după ce că vorbim de un pitic, deja supus la provocări zilnice din pricină că lumea normală lui îi e cam largă, îi mai facem și-un maxi-shop ca să i se pară gigantică...
- Kinder Maxi King - o ciocolățoaie de 514 kcal/ 100gr folosește la făcut un maxi-cur (am o dilemă ce-i mai mare un mega-cur sau un maxi-cur?)
- mă nedumerește MaxGrip, o fii o pastilă mititică pentru o gripă mare sau e o pastilă mare cu care să ataci viguros o gripuță?
Always Maxi Super Plus. Pentru absorbtie imediata a fluxului abundent. - astea pe lângă că-s ”mereu” îs deodată maxi, super și plus... io cred c-au fost inventate pentru criminali și/ sau măcelari că nu-mi imaginez o femeie sângerând zilnic maxi-super-plus.
- maxitourirsm, maximarket precum și maxi-reduceri 

- Gold e Gold, n-am ce comenta. Precum coțofana atrasă irezistibil de tot ce lucește... gold e palatul lui Jiji, gold e salba nevestei de bulibașă, gold e cardul meu la care am o dobândă înspăimântătoare (mai am și-un Platinum și-un Silver, la fel de oneroase), gold îs săgețile cu care vecinul și-a-mpodobit gardul de fier forjat model ”cimitir”... 
Ne-au sărăcit în istorie turcii și rușii? Nu-i bai, le luăm pe toate înapoi și ni le punem la gât, pe gard, pe casă și-n portofel.
Mai există însă și alte aliaje nobile, cum ar fi: SC Gold-Platin Group Srl - Dealer autorizat Opel şi Chevrolet pentru regiunea nordică a Moldovei, da-i deja un caz special.

S-aveți o seară mega-maxi-gold vă urez.