Beware of the brain fart!

Beware of the brain fart!

miercuri, 21 septembrie 2016

Scrisoare deschisă cunoștințelor mele

(că prietenii știu deja aceste lucruri și le-au acceptat)

Dragilor de ambe sexe,
Am ajuns la vârsta la care, hedonist așa, nu-s dispusă să depun eforturi ca să fac pe plac nimănui. 
Sunt un pachet de defecte și calități, de țâfnă și umor, de exprimări academice și jargon de mahala, de glume tâmpite și bancuri bune.
În plus am fitilul scurt și cuiul de la grenadă scos, așa că e clar că trebuie să vă fiu foarte dragă ca să riscați să petreceți timp în compania mea sau să vă mâne amarnic curiozitatea.

Dar dacă nu-i așa, dacă nu aveți deschiderea și disponibilitatea să mă acceptați fix așa cum sunt, am vești pentru voi: I don't give a shit!
Din păcate pentru voi și din fericire pentru mine (și viceversa), mutra mă dă de gol așa că mă aflu în imposibilitatea de a mă preface. 
Nu fac complimente și nu lingușesc, consider că-i o pierdere de vreme și un atentat la inteligența interlocutorului. Dar dacă îmi place ceva, spun. Dacă nu zic nimic înseamnă ori că mă lasă rece, ori că nu mă deranjează suficient, ori că n-am băgat de seamă.

Din aceleași motive nu voi da aprobator din cap când aud concepte care mie mi se par inepții și tot d-aia nu încerc să-mi impun punctul de vedere deși uneori îl susțin cu argumente, care pot fi acceptate sau nu - mi-e egal. 
Evit discuțiile despre religie, politică și sănătate pentru că inevitabil vreun participant știe cel mai bine cum vine treaba și ridică vocea ca să-și impună convingerile, obligându-mă să-l iau la mișto sau să plec - ceea ce fac cel mai adesea.
Nu încerc să ”strâmb” pe nimeni după chipul și asemănarea mea dar mă și feresc ca de dracu de cei care vor să mă ”îndrepte” după perceptele lor.

Prietenii mei sunt ori la fel de țăcăniți ca și mine (și cam în aceeași direcție) ori extrem de toleranți.

Sunt deseori sarcastică, dar nu în mod deliberat ci pentru că ăsta-i genul de umor care ”izvorăște” din mine și n-am de gând să-mi pun stavilă gurii pentru orgoliul nimănui, mai ales că-s obișnuită să nu mă iau prea în serios nici măcar pe mine, d-apoi pe alții.

Am dreptul inalienabil să fiu ceea ce sunt și cui nu-i place (întregul ”pachet”, cu bune și cu rele) să fie sănătos. Nu țin morțiș să fac ”preteșug” cu nimeni și nu consider că o seară la bere (chiar dacă ne-am distrat) e generatoare de obligații sau creatoare de așteptări.
Nu fac favoruri nimănui, fac ceea ce pot și, naiv așa, ceea ce cred că ar face și celălalt pentru mine într-o situație similară. Aici mă înșel deseori da-i ok, câte-o trezire la realitate nu face rău... deși când e ”în palme” doare un pic.
Accept glumițele de orice fel și natură dar dacă celălalt se sclifosește de la o miștocăreală încep să mă-ntreb dacă n-are cumva un simț al umorului unidirecțional în care eu sunt clovnul - nu că m-ar durea minimamente în cur (e un rol pe care mi-l asum deseori benevol) ci doar pentru că nu-i corect.

Nu-mi plac paranoicii: dacă plouă, de ce plouă, dacă-i soare, de ce-i cald, dacă ești amabil, ce vrei de la el, dacă ești sarcastic, ce-ai cu el. Chill, fie că te agiți, fie că nu, cade apă din cer, răsare soarele, unii te vor plăcea iar alții te vor lua la mișto iar baba care vinde pătrunjel la colț s-a uitat urât la tine pentru c-așa-i căutătura ei nu pentru că are ceva personal cu tine.

Nu-mi plac zânele și zânii pământului: urcați pe piedestalul respectului universal pe care cred că-l merită, cu capul plin de bășini și ifose, cerșind prezentarea omagiilor de către oricine le taie calea. Take a break, ești unul din 8 miliarde și cap încoronat dac-ai fi, tot ai fi unul din 29. Știați ca-s atâția? Nici eu, și-n afară de 2-3 care-s de notorietate dac-ar muri mâine oricare dintre ceilalți nici n-aș afla și nici că mi-ar păsa.

Nu-mi plac ”punătorii de bot”: ăia care se ofuschează în tăcere din te miri ce și-și iau mutra tristă, cu buza de jos lăsată și cu ochii de căprioară împușcată, ca să vezi și să-ți pară rău ție, nemernicul nedelicat care-ai rănit făptura gingașă. Grow up, ”mutrița” funcționează doar în copilărie, dup-aia evoluează treptat, constant și nemăgulitor către ridicol. Dacă ai ceva de spus, deschide gura și pronunță cuvinte - pe cât posibil ordonate în propoziții inteligibile, cu subiect și predicat.

Nu-mi plac ”serioșii”: ăia care abordează cu demnitate suverană orice căcat, care fac din țânțar armăsar și se mai și supără când tu nu vezi bidiviul din gâză. Ăia care nu glumesc cu ”lucruri sfinte” și-și fac cruce cu limba-n gură când te iei de Daniel Merced(i)esel (ăsta e doar un exemplu, că tot era zicala cu de-ale bisericii). Cheer up, oricum mori.

Nu-mi plac ”smiorcăiții auto-martirizați”: ăia care se vaită întruna de căcatul în care se află (în care-au intrat benevol, i-a băgat altcineva ori s-au nimerit pe-acolo) dar nu fac nimic ca să repare situația și așteaptă compasiune ad infinitum. Get up and fight or get out, altă soluție nu e, n-am bagheta magică, dac-o aveam... eheee!

Nu-mi plac entuziaștii de paradă, imitatorii bucuriei din filmele americane... ăia care sar în sus din orice pârț, pentru că-i clar: ori îs proști și n-au înțeles ”the big picture” ori îs falși.

Îmi plac oamenii calzi, ăia care-ți topesc țepii prin simpla prezență.
Îmi plac oamenii sinceri chiar dacă dau uneori cu bâta-n baltă.
Îmi plac oamenii pe care poți să pui bază, care zic clar ”da” sau ”nu” și se țin de ce-au spus.
Îmi plac oamenii empatici, ăia care știu când ți-e de glumă și când nu. Care știu când să te ”pupe” ca să-ți treacă buba și când să te lase-n pace.

Har domnului că-s puțini, că ăștia-s cei cărora le dau cămașa de pe mine dacă le trebuie și pentru care mă duc până la capătul pământului și înapoi... și-ar fi obositor dac-ar fi mulți.

Morala, c-am lungit-o destul și am treabă: what you see is what you get. Mi-ar plăcea să zic și ”what you give is what you get back”... dar n-am ajuns la gradul ăla de înțelepciune aplicată.


marți, 20 septembrie 2016

Sindromul chiloților de tablă

Ca să ne fie clar, ”chiloții de tablă” nu se referă la cur ci la cap.
După ce-ai fost futut la creieri în fel și chip, instinctul de conservare îți spune să-ți pui chiloții de tablă, astfel încât orice încercare ulterioară de penetrare să dea greș.
Unii zic că ești cinic, alții că te ții cu nasul pe sus dar toți îs de acord că ești ”cam al dracului”.
Și umbli așa blindat și senin prin lume până când, din motive incerte, decizi că e safe să ți-i dai jos, că doar a trecut o vreme de când n-a mai atentat nimeni, plus că situația de față e oarecum benignă, deci să nu fim paranoici, zic.

Trece o vreme, începe să-ți placă senzația vulnerabilitate provocată de ”exibiționismul mental” și-ntr-o zi... 

BAM! Na-ți-o p-asta!
Bă, ești pruost? Nu cred!
BAM, mai na una!
Hai frate, că nu erau pentru mine, m-au nimerit din ricoșeu.
Ah, da? 
POC, una-n moalele capului, fix în mijloc, ca să nu mai ai cum s-o dai cotită.

De ceeee? Ce-am făcut ca să merit asta?

Nimic! N-ai făcut nimic! Ești doar prost!
Crezi în tine și d-aia, din când în când, în alții. Că karma (!) cică-ți dă ce-i dai. 
O pulă-ți dă karma. Peste ochi ți-o dă!
Îți dă karmele de căcat ale altora adunate-n creierii ăluia care te-a pocnit judecându-te după chipul și asemănarea celor dinainte.

”Futu-ți morții mă-tii karmă!” - suspini printre dinți în timp ce te retragi într-un colț ca să-ți pui armura veche și cam șifonată de atâta îmbrăcat și dezbrăcat și să te juri pe sfinți că n-o mai dai jos, c-ai învățat lecția... Știi cât ține înțelepciunea? Până data viitoare :-P.

Da-ntre timp se miră toți:

... Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
"S-a făcut a dracului!"

Tudor Arghezi - Zdreanță



vineri, 16 septembrie 2016

Ctrl+Alt+Del

Uneori ai nevoie să te resetezi.
Să ți se reașeze creierii în cap.
Să spulberi praful de prin colțurile minții.
Să te scuturi de senzații și păreri.
Să-ți iei vălul de pe ochi.

Nimic nu face acest serviciu mai repede și mai complet decât un șut în cur de la cine nu te-aștepți.

Ieși pe partea cealaltă a tunelului renăscut ca șarpele după năpârlire: colorat, lucios și nițel sensibil.

luni, 12 septembrie 2016

Party = muzică + dans?

După ce vinerea trecută am făcut spume, și nu degeaba, simt nevoia să lămuresc câteva aspecte legate de muzica de la party-urile noastre de dans.

Un playlist de 9 ore, are cam 130 de melodii, pentru că sunt, în medie, 14 melodii pe oră motiv pentru care:

- când stai la party 2-3 ore o să auzi 25-30% din muzică și e foarte probabil ca melodia pe care o vrei tu neapărat să fi fost deja sau să vină la rând după ce pleci - ghinion!

- chiar dacă vii la party la ora 22,00 și pleci cînd se sparge cheful, 130 e un număr limitat, în care nu încap toate melodiile pe care le-ar vrea fiecare dintre participanți, după cum nu încap toate melodiile unui cântăreț - oricât de îndrăgit.

-  e normal să nu-ți placă toate melodiile și dacă te gândești bine, la nivel de amator, nici n-ai putea să dansezi continuu 8-9 ore, fizic nu poți, așa că atunci când nu-ți place o melodie, ia o pauză, bea ceva, du-te la budă, socializează, scarpină-te la ouă sau freacă-te la ochi și zi merci că te odihnești.

- sunt zeci de mii de melodii de dans, vechi și noi, clasice și moderne, antrenante și romantice, toate frumoase, d-aia mi se pare de porc să punem exact aceeași muzică mereu până învățăm versurile pe dinafară - uneori aceeași melodie de trei ori într-o seară! Statistic, dacă m-aș apuca să ascult toată muzica de dans pe care o am (excluzând dublurile) aș termina la jumătatea lui noiembrie... și n-am cine știe ce... încă mă mai milogesc pe la DJ-ii consacrați să-mi dea și mie de la ei... și voi vreți să punem aceleași căcaturi over-and-over-again.

- NU putem dansa toți deodată, NU e loc, așa că e chiar sănătos ca unele melodii să nu placă unei părți din populație iar altele să nu placă celeilalte părți - și se va întâmpla mereu asta, indiferent cine e ”la butoane” - pentru că dacă la ”oră de vârf” am intra toți pe ring, n-am avea loc nici să respirăm d-apoi să dăm din mâini și din picioare.

- NU e ok să punem numai muzică simplă, liniară ca să se bucure începătorii, după cum nu-i ok s-o ținem numai în JuJu Orchestra și Ray Barretto iar alegând calea de mijloc vor fi momente când unii se plictisesc și momente când ceilalți nu mai înțeleg nimic.

- avem un singur party pe săptămână, așa că e puțin probabil că vom pune vreodată exclusiv bachata sau kizomba... că dacă zic salsa, sare toată lumea de cur în sus

- proporția a fost mereu de 3 salsa (aici am inclus și vreo 6 rueda și cele 4 sincroane fără de care se pare că nu se poate, câte un chacha, așa... să ne amintim că există și un son - de sufletul meu) la 2 bachata și o kizomba - toată lumea a fost de acord că e ok așa dar în continuare ”e prea puțină bachata”

Morala e: 
- în fiecare clipă va exista câte un nemulțumit și eu nu stau să fac micromanagement cu fiecare în parte
- cine vrea ”dedicații” poate să meargă la manele... dar atenție... acolo e pe bani!
- nu o să pun niciodată melodii pe care le consider ca făcând parte din subcultura de cartier (indiferent în ce țară se află ”cartierul”) - și în mod special (dar nu exclusiv) am filme proaste-n cap cu ”Gura ta”...
- nu pun muzică de pe youtube pentru că se aude, în general, prost și nu vreau să depind de mila internetului, plus că nu vreau să stau de strajă lângă laptop ca să schimb melodia

Și mai ales:
- faptul că mi-am adus laptopul la party nu înseamnă că a devenit proprietate comună a tuturor și fiecare poate să intre să caute prin foldere, pe youtube, să fușerească playlistul etc.
- mi se pare și mai de căcat să vezi că l-am parolat și să pândești momentul când am uitat să blochez ecranul ca să-mi fuți (cu SAVE) playlistul la care am muncit 3 zile. 
     De ce 3 zile? Că nu merg două rapide la rând, dar rueda trebuie să fie câte două că din una abia vă încălziți, dar nu prea mult ON2 (deloc dacă s-ar putea), nici LA că n-are feeling, să fie cubana dar nu prea iute, nici aia romantică nu-i bună că vă scoate din ritm, dar să nu fie d-ălea lungi de 7 minute, iar bachata să nu fie ”prea dominicană”, kizomba... ălea 10 pe care le știe toată lumea. Melodii ”noi” (nu în sensul de 2015-2016, ci melodii vechi de când lumea dar care nu s-au mai auzit la party-urile noastre) maxim 8-10 și ălea cu frică. Ce am scris mai sus nu-s invențiile mele, ci feedback (hai să-i zicem așa) primit de la voi. Plus că trebuie să țin cont de intervalele orare, când vin, când se încălzesc și când încep să-i lase puterile pe participanți. Când ar dansa pe orice și când încep să strâmbe din nas, când e ora de giugiulit și când e ora de țopăit... numai vezi că nu la toți le vine deodată...

Acestea fiind zise, veți înțelege, sper, de ce mi-am dat demisia din funcția onorifică (:-P) de DJ și să pună muzică cine-o vrea, căci mie când nu mi-o conveni nu mai stau s-o ard subțire... mă sui în mașină și-am plecat la București, că acolo n-am avut a mă plânge niciodată de muzică.

P.S. Ar trebui să facem o excursie ”cu clasa” ca să vedeți și voi, prin comparație, cum și pe ce se dansează în alte părți - că așa, cu capu-n nisip ca struțul, ni se pare că noi punem coada la pruna salsei și, credeți-mă, nu-i deloc așa. Sau poate ar trebui să invităm odată un DJ adevărat, dar ăla nu vine pe nasturi și nici nu-l fuți când și cum vrei. Sau și mai bine stăm ca până acum pentru că nu-i important ce și cum dansăm, e important să ne ”distrăm”!

joi, 1 septembrie 2016

Ardei iute

Toamna lui 2004, Săcele - Brașov.
Cum veneam eu din Bunloc ca o zână ”călare” pe parapantă, aud în stație vocea vehementă a instructorului ”Stânga, stââângaaaaaaa, fă stângaaaa”.
Virez stânga și-n secunda doi îmi văd voalura și bocancii deodată. N-am apucat să mă gândesc că ăsta nu-i semn bun că eram deja înfiptă cu seleta în șanțul de la marginea aleii ce duce spre telescaun. Luasem în plin cablul de telefon.
Seara, la gazdă, pe când învârteam toți lingurile intr-o ciorbă de perișoare cum rar am mâncat, Adi freca între degete un ardei atât de iute că mirosea a chimicale până la mine. Deși mă trântise în sanț cu câteva ore înainte și începuse să mă doară spatele îi zic grijulie:
- Vezi să nu-ți pui mâna la ochi...
- Ce? Crezi că-s prost? - mi-a răspuns agresiv.
”Tempulamea” i-am zis în gând și mi-am văzut de treabă.

Terminasem de mâncat și pe când ne lungeam la povești, Adi s-a dus la budă. La întoarcere l-am văzut c-ar fi râs da-i luceau lacrimi în colțul ochilor și fața i se schimba la culoare, trecând de la roșu la mov, galben, verde. Abia a putut să zică:
- Nu la ochi mi-am pus mâna!

miercuri, 27 iulie 2016

Nostalgia, nostalgia canaglia...

Ca sa ajung de-acasa la munca trebuie sa ies dintr-o straduta laterala, la stanga, in drumul european. De obicei, fentez doua tiruri si gata-i treaba, doar ca azi am nimerit in spatele unei Dacii 1300. D-aia veche, cu carburator.
Mai oameni buni, cand mi-a intrat pe nara mirosul ala inconfundabil de esapament si ulei ars amestecat c-un pic de benzina cruda... m-a apucat un dor de duca, ceva de speriat.
Tot drumul pana la pasajul de la Bascov am visat ca o sa tin drumul drept pana la mare. Incepusem chiar sa-mi inventez scuze pentru absenta de la munca. 
Imi ramasese pe creier mirosul de cur-incins-de-Dacie desi de-acum era amestecat cu alge, crema de protectie solara si-un pic de damf de bere.
La Bascov, dupa doua eschive care l-au derutat pe prapaditul din spatele meu (scuze nene) am facut la dreapta si iacata-ma-s la munca. Dacia a mers inainte. Poate omul mergea la tara, la muncile campului, da-n capul meu a mers la mare... in ciuda mea!
Cred ca uciderea spontaneitatii cu scuza "datoriei" e primul semn de old-age.
Unde-i vremea cand saream noaptea din pijamale ca sa plecam, cu costumele de baie intr-o plasa (ca valiza era-n pod), la mare?
Ce lipseste din poza? EU!

Unde-i vremea cand mi-am luat 89 de zile de concediu medical (ca la 90 ma bagau in comisie pentru pensionare!) si-am batut litoralul toata vara, mutandu-ma din hotel in hotel la fiecare doua saptamani ca aveam bilete prin sindicat de la tot neamul?
Cand am trecut Transfagarasanul noaptea, doar cu frana de mana (placutele capitulasera inca de la Capataneni) si cu scaunul soferului lasat pe spate ca nu l-am mai putut ridica - de ce l-am lasat pe spate? Ete nah... 
Cand ne duceam la pescuit, la Calugarita (pe jos) si fara provizii, ca "mancam ce prindem" si faceam foamea 3 zile c-o sticla de vin si-o paine pe care-o luasem pentru momeala... unde mai pui ca ne dadea tarcoale un urs de-am dormit toti intr-un pat de-o persoana, singurul de la etaj. Frig, foame, frica... radem si-acum cand ne amintim de cei-trei-F.
Sau iarna cand am urcat Sureanu in patru labe, ca batea vantul cu 80 km/h de nu puteai sta in picioare si era zapada pan-la burta... da' macar in cabana era cald. Cum sa nu fie daca eram 40 de insi in 17 paturi?





Acuma nuuu, cum? Stai s-o programam, sa analizam, sa vedem, sa ne cacam nitel pe noi, ca nu-i momentul... si-uite-asa... am facut la dreapta, in loc sa merg inainte. 
Pffffffffffffff !!!

marți, 19 iulie 2016

Martea e o zi delicata !

Io nu-s superstitioasa, da' fut-o de marti daca n-are ceasuri rele si nu numai trei, cum zice legenda:

- Am luat-o de dimineata: pe cand imi beam cafeaua-n varf de pat si ma jucam cu clavele, chioara de somn, nu m-am mirat cand mi-a zburat un bat din mana. Dau pilota la o parte sa caut batul, il gasesc... dar tigarea (aprinsa) nu mai era in scrumiera, o zburatacise curentul prin pat. M-am trezit instant!

- In drum spre service, vad un mate-fripte c-un plod in brate cum se uita in sus si-n jos sa treaca strada si taman cand parea ca a vazut ca vin masini a tasnit de pe trotuar de mi-am insirat cauciucurile pe asfalt - NU era pe trecere evident!

- Comand niste piese, identificate riguros dupa serie de sasiu, se livreaza altceva. Eroare de echivalare la furnizor. Elevatorul blocat 2 ore, alte piese aduse cu taxiul :-) Clientul in spume, io asisderea.

- Unul dintre mecanici s-a invoit 2 ore ca sa-si preschimbe permisul. A ajuns la munca pe la ora 14.00 (de la 9.00). Nici macar nu pot sa-l smotocesc cum ar merita, e ziua lui de nastere azi... si mi-a adus prajituri (astea se contorizeaza pe plus)!

- De 6 ani am un taximetrist care-mi aduce piese de la furnizori atunci cand am o urgenta. Toti il cunosc, e atat de corect ca poti sa-l trimiti cu bani la banca... totusi azi se trezi unul de la depozit ca nu-i da marfa daca nu-l trimit cu biletel semnat si stampilat... bah, ejti pruost? 

Tuesday selfie

P.S. Titlul nu-mi apartine, e emanatia filozofica a unui prieten apropos de o alta marti petrecuta pe la RAR si Politie - am vrut sa scriu si povestea aia dar mi s-a facut lehamite.


joi, 12 mai 2016

Let's dance - de ce îmi place să dansez...

... cu cu ăia buni și cu unii profesioniști :-)

Da, mă, bine... în afară de motivul absolut evident al competenței tehnice!

Lumea dansului social e una pestriță: mulți veniți, puțini chemați. 
Motivele pentru care lumea vine la dans sunt dintre cele mai variate dar puțini sunt aceia care vin din pură pasiune pentru dans (dacă-mi spunea cineva asta acum un an, îl trimiteam direct la Bălăceanca).
A zis cineva săptămâna trecută, și citez: ”una e să-ți placă, alta e s-o faci cu pasiune”, punând în cuvinte o senzație care mă bântuia de ceva vreme. 
Am înțeles de ce unii se plafonează după pașii de bază și una-două (șapte, zece, fiecare după putință) figuri iar alții îți fac cel puțin o surpriză pe săptămână și-i vezi cum cresc ca din apă.
Unii dansează ce-au învățat (de multe ori executând figurile în aceeași ordine și numărând), indiferent ce melodie se-aude, ceilalți ascultă muzica, se reinventează spontan și d-aia nu fac două dansuri la fel.
Unii se înțepenesc într-un stil și găsesc toate argumentele din lume ca să-și justifice alegerea, ceilalți dansează de toate, cu aceeași bucurie așa că poți conta pe ei cât e playlist-ul de lung :-)

Vă veți întreba de ce am zis ”unii” profesioniști, pentru că celorlalți li s-a uzat entuziasmul și deși-s tehnic impecabili... lipsește ceva. 

Și mai e ceva, io-s copil singur la părinți, dintr-un oraș mic, crescută la casă și din acest cumul de pricini am o rază a spațiului personal mare și cu granița aproape palpabilă. Pentru mine a fost o provocare dansul în pereche cu necunoscuți și... uneori mai e încă, doar că acum mi-e clară diferența dintre ”priză” și ”pliznău” - pentru cunoscători... pentru novici e o notă la sfârșit.

Faptul ca amândoi știm că dansăm (și-atât) îmi permite să mă las condusă cu încredere, să mă maimuțăresc, să mă bucur. 
D-aia partenerii care scot de la mine cele mai bune dansuri, sunt taman ăia cu priză ”curată”, ăia care știu că un hair-brush și un body-roll, oricât de senzuale, nu-s o invitație la ”cafea”. 
Sunt aceiași cu ăia pe care poți să pui mâna fără teama că vor crede că urmează să-i tragi de.. ciucurel. 
Ăia care, când închid poziția, nu te fac să te-ntrebi ”ce căcat vrea ăsta de la mine?”. 
Cei care pricep că o privire ”what's next?” se referă exclusiv la următoarea figură cu care vrei să te surprindă. 
Ăia care știu că aproape orice e permis atâta timp cât se încheie odată cu melodia și că al doilea dans împreună nu e o continuare a poveștii ci o poveste nouă, de la zero.

Nu întâmplător cei care dansează din pasiune sunt aceiași care-s foarte buni tehnic și au, cu partenera, interacțiuni lipsite de ”inuendo”. Unde mai pui că se pot ”folosi” fără riscuri și după ce-au băut, ai băut sau ambele :-P.

M-ar mânca tastatura să dau niște nume dar precis uit pe cineva așa că mai bine... lasă, că vă știți voi!

Categoric, va fi existând și un alt nivel, la care dansul capătă însemnătate personală, dar e pentru cei care dansează cu partenerul de viață... fost, actual sau viitor.

P.S. La polul opus, am văzut odată un dans ”social”, de-am crezut că-i rupe chiloții acolo, pe ring, de față cu noi... Cât de bun actor să fii? Ori chiar i-o fi rupt... Ori poate nu... Paaanaaa mea, oricum a fost un pic cam prea...

P.P.S.
Judecătorul: Domnișoara te acuză de comportament indecent, povestește-ne cum s-a întâmplat.
Acuzatul: Onorată instanță, plecasem la vânătoare de ”pliznăi”...
Judecătorul: Cum adică?
Acuzatul: Adică, eu trag de ea și ea zice ”Please no, please no!”

P.P.S. Sunt unii, din fericire nu mulți, care-s libidinoși și-n poziție deschisă dar am început să bag de seamă că-s efemeri. Vin, încearcă, pleacă.

joi, 21 aprilie 2016

Legile lui Murphy

 
Adevarul triumfa intotdeauna...in 10% din cazuri!  
Intotdeauna gasesti ce cauti in ultimul loc in care il cauti care de fapt era cel mai evident si mai la vedere.  
Intotdeauna poti sa gasesti ceea ce nu cauti...  
Cand iti vine randul se schimba regulile.  
Daca tot ce ai în jur este un ciocan toate obiectele din jur ti se par cuie.  
Cel mai usor mod de a face bani este sa incetezi sa-i mai pierzi.  
Cei care sunt incapabili sa invete din erorile trecute sunt condamnati sa le repete.  
Cand prietenii nostrii ajung la putere, nu mai sunt prietenii nostri.  
Vei ridica receptorul la timp ca sa il auzi pe celalalt inchizand telefonul.  
Banii costa prea mult.  
Cel mai bun mijloc de a scapa de o tentatie este de a obtine satisfacerea ei.  
Seriozitatea e singurul refugiu al celui cu o inteligenta mediocra.  
Multi ar fi lasi daca ar avea curaj.  
Orice iesire este o intrare in altceva.  
Nimic nu reuseste atat de plenar ca esecul.  
Ideea este sa mori tanar dar cat mai tarziu posibil.  
Orice activitate se extinde atat cat sa umple intregul timp afectat efectuarii  ei.  
Amanarea este cea mai ingrozitoare forma a negarii.  
Indiferent de cat de mult faci niciodata nu va fi de ajuns.  
Ceea ce n-ai facut este intotdeauna mai important decat ceea ce faci.  
NICIO FAPTA BUNA NU RAMANE NEPEDEPSITA!  
Toata lumea minte;dar nu conteaza,din moment ce nimeni nu o asculta.  
In lupta dintre tine si lume, pariaza pe lume.  
Este mai rusinos sa nu ai incredere in prieteni decat sa fii dezamagit de ei.  
Daca un lucru se face gresit indeajuns de des va deveni corect.  
Daca vrei sa-ti faci un dusman, fa-i cuiva o favoare.  
Orice incepe bine se termina rau, orice incepe rau se termina si mai rau!  
90% din orice este nonsens.  
Secretul de a fi nefericit consta in a avea ragazul necesar pentru a-ti bate capul sa vezi daca esti fericit sau nu.  

miercuri, 23 martie 2016

Să fumăm civilizat :-)

Uite cum aș face eu legea referitoare la fumat:



Toate propunerile de mai jos se referă la spațiile închise - și sunt închise acele spații care au pereți impermeabili pe tot perimetrul (adică de jur împrejur) și acoperiș impermeabil (prin antagonism, sunt deschise acele spatii cărora le lipsește unul dintre atributele spațiului închis - fie un perete, fie acoperișul, fie impermeabilitatea).
De ce insist pe impermeabil? Pentru că dacă permite trecerea apei, atunci permite și trecerea fumului spre afară și a aerului spre înăuntru. 
O terasă cu perdele, cu grilaj de lemn, cu plante decorative și cu acoperișul din plasă pentru umbră NU e spațiu închis (dragi legiuitori, nu fiți tembeli - dacă n-ai putea să locuiești acolo iarna pentru că te suflă viscolul NU E SPAȚIU ÎNCHIS).

- în locurile (cu adevărat) publice (unde te duci pentru că n-ai încotro) - primării, instituții ale statului, spitale, școli - nu se fumează - existând posibilitatea de a amenaja locuri speciale pentru fumat. 
Pentru că altfel o bună parte dintre funcționarii care și-așa frecau menta, or s-o frece cu orele deplasându-se către și de la locul de fumat. În plus meandrele birocrației care ne scot din sărite pe toți vor fi mai ușor de suportat de către fumători dacă au posibilitatea să meargă la o țigare.

- în localurile dedicate în principal alimentației publice (inclusiv cofetării, cafenele, baruri de zi) și care au program maxim până la ora  24.00 - se poate fuma în saloane separate pentru fumători, cu precizarea că acestea nu trebuie să fie ”de trecere” către salonul de nefumători, bucătărie, toalete sau ieșire, adică cul-de-sac sau nu se fumează deloc dacă locația nu permite amenajarea salonului de nefumători sau dacă proprietarul nu dorește să-l amenajeze. Astfel, cei care nu fumează vor putea merge în orice restaurant (cu plozi cu tot) iar cei care fumează vor avea de ales între cele care le oferă condiții civilizate (dacă ele vor exista) și cele care nu.

- localuri de pierzanie: cluburi de noapte, pub-uri (chiar dacă servesc și mâncare) - se poate fuma sau nu, la alegerea proprietarului, cu atenționare pe ușa de la intrare dacă localul este pentru fumători (ca să nu zică bieții nefumători c-au picat în capcană) cu posibilitatea de a face totuși saloane separate în aceleași condiții ca la restaurante - numai dacă proprietarul dorește (și evident, dacă are loc). 
De la bun început precizez că-n acest gen de localuri ar trebui să fie interzis accesul minorilor așa că slăbiți-mă cu copiii pe care nu-i puteți căra după voi - fiți un pic responsabili, ați ”puiat”? Foarte frumos, acuma creșteți-i dar nu mă obligați pe mine să vi-i suport și să fac EU sacrificii pentru ei. Faceți voi sacrificiul de a nu mai umbla la distracții sau lăsați-i acasă cu bunicii, bona, mătușa, că oricum nu-i locul lor în crâșme noaptea (cu sau fără fumat)! 
Vă temeți că n-o să aveți unde să mergeți pentru că în toate localurile de noapte va fi permis fumatul? Foarte bine, e corect așa - patronii au deschis crâșmele pentru profit, ei nu-s Maica Teresa a nefumătorilor, și voi NU aduceți profit: sunteți puțini, zgârciți și plecați devreme acasă (cu rare excepții). Oricum dacă dau faliment n-o să mai aveți unde să vă duceți DELOC, așa măcar vă alegeți oleacă împuțiți de fum dar aveți unde vă distra noaptea.

- localurile care se închiriază pentru evenimente - la alegerea celui care închiriază, adică el decide dacă la evenimentul lui se va fuma sau nu dar cu acordul proprietarului. Prevalând interesul pentru ”dar” sau confortul personal (c-aș vrea să văd io mireasa aia care iese de bunăvoie în noroi pentru o țigare) nunțile vor fi ”de fumători” sau de ”ne”.

- alte locuri deschise publicului pentru prestarea de servicii - saloane de cosmetică, service-uri auto, birouri notariale, cabinete de avocatură, spălătorii auto - la latitudinea proprietarului.

Morala: acolo unde nu ești obligat să mergi, proprietarul decide ce vrea să facă, e biznisul lui - și tu, cetățeanul, ai posibilitatea să alegi dacă vrei să intri sau ba.

Pricepeți dracului odată că: o categorie NU-și poate impune voința asupra altei categorii și că o categorie NU stăpânește o țară nici măcar în numele bunelor intenții.

Dar dacă nu va fi așa, n-am decât să aștept cu interes ca Asociația Bicicliștilor să ceară interzicerea motoarelor cu combustie internă, Asociațiile pentru protecția animalelor să ceară interzicerea consumului de carne, Asociația Mimozelor Casnice să interzică striptisul și sex-shopurile. 

Personal mi-as face o asociație care să militeze pentru interzicerea participării la vot persoanelor cu IQ sub 80 precum și interzicerea candidaturii la orice funcție publică persoanelor cu IQ sub 100.

P.S.
Statisticile oficiale se bat cap în cap: 
- sunt, oficial, 18.200.000 de români cu drept de vot (adică adulți) 
- sunt, oficial, 4.750.000 de fumători (chipurile tot adulți)
- dar... tot oficial 44% din populația adultă fumează, adică peste 8.000.000.

Statisticile ăstea făcute cu curul de dragul de a demonstra ceva ar trebui să vă pună pe gânduri domnilor politicieni - dacă ați necăjit 8.000.000 de cetățeni... plus patronii nefumători ai crâșmelor unde se fuma (de dragul clienților și al profitului) mă tem că ce n-ați reușit cu corupția, prostia, atitudinea superioară și zeflemitoare v-a ieșit c-un muc... de țigare... fumată afară, în frig și zloată.