Beware of the brain fart!

Beware of the brain fart!

miercuri, 27 iulie 2016

Nostalgia, nostalgia canaglia...

Ca sa ajung de-acasa la munca trebuie sa ies dintr-o straduta laterala, la stanga, in drumul european. De obicei, fentez doua tiruri si gata-i treaba, doar ca azi am nimerit in spatele unei Dacii 1300. D-aia veche, cu carburator.
Mai oameni buni, cand mi-a intrat pe nara mirosul ala inconfundabil de esapament si ulei ars amestecat c-un pic de benzina cruda... m-a apucat un dor de duca, ceva de speriat.
Tot drumul pana la pasajul de la Bascov am visat ca o sa tin drumul drept pana la mare. Incepusem chiar sa-mi inventez scuze pentru absenta de la munca. 
Imi ramasese pe creier mirosul de cur-incins-de-Dacie desi de-acum era amestecat cu alge, crema de protectie solara si-un pic de damf de bere.
La Bascov, dupa doua eschive care l-au derutat pe prapaditul din spatele meu (scuze nene) am facut la dreapta si iacata-ma-s la munca. Dacia a mers inainte. Poate omul mergea la tara, la muncile campului, da-n capul meu a mers la mare... in ciuda mea!
Cred ca uciderea spontaneitatii cu scuza "datoriei" e primul semn de old-age.
Unde-i vremea cand saream noaptea din pijamale ca sa plecam, cu costumele de baie intr-o plasa (ca valiza era-n pod), la mare?
Ce lipseste din poza? EU!

Unde-i vremea cand mi-am luat 89 de zile de concediu medical (ca la 90 ma bagau in comisie pentru pensionare!) si-am batut litoralul toata vara, mutandu-ma din hotel in hotel la fiecare doua saptamani ca aveam bilete prin sindicat de la tot neamul?
Cand am trecut Transfagarasanul noaptea, doar cu frana de mana (placutele capitulasera inca de la Capataneni) si cu scaunul soferului lasat pe spate ca nu l-am mai putut ridica - de ce l-am lasat pe spate? Ete nah... 
Cand ne duceam la pescuit, la Calugarita (pe jos) si fara provizii, ca "mancam ce prindem" si faceam foamea 3 zile c-o sticla de vin si-o paine pe care-o luasem pentru momeala... unde mai pui ca ne dadea tarcoale un urs de-am dormit toti intr-un pat de-o persoana, singurul de la etaj. Frig, foame, frica... radem si-acum cand ne amintim de cei-trei-F.
Sau iarna cand am urcat Sureanu in patru labe, ca batea vantul cu 80 km/h de nu puteai sta in picioare si era zapada pan-la burta... da' macar in cabana era cald. Cum sa nu fie daca eram 40 de insi in 17 paturi?





Acuma nuuu, cum? Stai s-o programam, sa analizam, sa vedem, sa ne cacam nitel pe noi, ca nu-i momentul... si-uite-asa... am facut la dreapta, in loc sa merg inainte. 
Pffffffffffffff !!!

marți, 19 iulie 2016

Martea e o zi delicata !

Io nu-s superstitioasa, da' fut-o de marti daca n-are ceasuri rele si nu numai trei, cum zice legenda:

- Am luat-o de dimineata: pe cand imi beam cafeaua-n varf de pat si ma jucam cu clavele, chioara de somn, nu m-am mirat cand mi-a zburat un bat din mana. Dau pilota la o parte sa caut batul, il gasesc... dar tigarea (aprinsa) nu mai era in scrumiera, o zburatacise curentul prin pat. M-am trezit instant!

- In drum spre service, vad un mate-fripte c-un plod in brate cum se uita in sus si-n jos sa treaca strada si taman cand parea ca a vazut ca vin masini a tasnit de pe trotuar de mi-am insirat cauciucurile pe asfalt - NU era pe trecere evident!

- Comand niste piese, identificate riguros dupa serie de sasiu, se livreaza altceva. Eroare de echivalare la furnizor. Elevatorul blocat 2 ore, alte piese aduse cu taxiul :-) Clientul in spume, io asisderea.

- Unul dintre mecanici s-a invoit 2 ore ca sa-si preschimbe permisul. A ajuns la munca pe la ora 14.00 (de la 9.00). Nici macar nu pot sa-l smotocesc cum ar merita, e ziua lui de nastere azi... si mi-a adus prajituri (astea se contorizeaza pe plus)!

- De 6 ani am un taximetrist care-mi aduce piese de la furnizori atunci cand am o urgenta. Toti il cunosc, e atat de corect ca poti sa-l trimiti cu bani la banca... totusi azi se trezi unul de la depozit ca nu-i da marfa daca nu-l trimit cu biletel semnat si stampilat... bah, ejti pruost? 

Tuesday selfie

P.S. Titlul nu-mi apartine, e emanatia filozofica a unui prieten apropos de o alta marti petrecuta pe la RAR si Politie - am vrut sa scriu si povestea aia dar mi s-a facut lehamite.


joi, 12 mai 2016

Let's dance - de ce îmi place să dansez...

... cu cu ăia buni și cu unii profesioniști :-)

Da, mă, bine... în afară de motivul absolut evident al competenței tehnice!

Lumea dansului social e una pestriță: mulți veniți, puțini chemați. 
Motivele pentru care lumea vine la dans sunt dintre cele mai variate dar puțini sunt aceia care vin din pură pasiune pentru dans (dacă-mi spunea cineva asta acum un an, îl trimiteam direct la Bălăceanca).
A zis cineva săptămâna trecută, și citez: ”una e să-ți placă, alta e s-o faci cu pasiune”, punând în cuvinte o senzație care mă bântuia de ceva vreme. 
Am înțeles de ce unii se plafonează după pașii de bază și una-două (șapte, zece, fiecare după putință) figuri iar alții îți fac cel puțin o surpriză pe săptămână și-i vezi cum cresc ca din apă.
Unii dansează ce-au învățat (de multe ori executând figurile în aceeași ordine și numărând), indiferent ce melodie se-aude, ceilalți ascultă muzica, se reinventează spontan și d-aia nu fac două dansuri la fel.
Unii se înțepenesc într-un stil și găsesc toate argumentele din lume ca să-și justifice alegerea, ceilalți dansează de toate, cu aceeași bucurie așa că poți conta pe ei cât e playlist-ul de lung :-)

Vă veți întreba de ce am zis ”unii” profesioniști, pentru că celorlalți li s-a uzat entuziasmul și deși-s tehnic impecabili... lipsește ceva. 

Și mai e ceva, io-s copil singur la părinți, dintr-un oraș mic, crescută la casă și din acest cumul de pricini am o rază a spațiului personal mare și cu granița aproape palpabilă. Pentru mine a fost o provocare dansul în pereche cu necunoscuți și... uneori mai e încă, doar că acum mi-e clară diferența dintre ”priză” și ”pliznău” - pentru cunoscători... pentru novici e o notă la sfârșit.

Faptul ca amândoi știm că dansăm (și-atât) îmi permite să mă las condusă cu încredere, să mă maimuțăresc, să mă bucur. 
D-aia partenerii care scot de la mine cele mai bune dansuri, sunt taman ăia cu priză ”curată”, ăia care știu că un hair-brush și un body-roll, oricât de senzuale, nu-s o invitație la ”cafea”. 
Sunt aceiași cu ăia pe care poți să pui mâna fără teama că vor crede că urmează să-i tragi de.. ciucurel. 
Ăia care, când închid poziția, nu te fac să te-ntrebi ”ce căcat vrea ăsta de la mine?”. 
Cei care pricep că o privire ”what's next?” se referă exclusiv la următoarea figură cu care vrei să te surprindă. 
Ăia care știu că aproape orice e permis atâta timp cât se încheie odată cu melodia și că al doilea dans împreună nu e o continuare a poveștii ci o poveste nouă, de la zero.

Nu întâmplător cei care dansează din pasiune sunt aceiași care-s foarte buni tehnic și au, cu partenera, interacțiuni lipsite de ”inuendo”. Unde mai pui că se pot ”folosi” fără riscuri și după ce-au băut, ai băut sau ambele :-P.

M-ar mânca tastatura să dau niște nume dar precis uit pe cineva așa că mai bine... lasă, că vă știți voi!

Categoric, va fi existând și un alt nivel, la care dansul capătă însemnătate personală, dar e pentru cei care dansează cu partenerul de viață... fost, actual sau viitor.

P.S. La polul opus, am văzut odată un dans ”social”, de-am crezut că-i rupe chiloții acolo, pe ring, de față cu noi... Cât de bun actor să fii? Ori chiar i-o fi rupt... Ori poate nu... Paaanaaa mea, oricum a fost un pic cam prea...

P.P.S.
Judecătorul: Domnișoara te acuză de comportament indecent, povestește-ne cum s-a întâmplat.
Acuzatul: Onorată instanță, plecasem la vânătoare de ”pliznăi”...
Judecătorul: Cum adică?
Acuzatul: Adică, eu trag de ea și ea zice ”Please no, please no!”

P.P.S. Sunt unii, din fericire nu mulți, care-s libidinoși și-n poziție deschisă dar am început să bag de seamă că-s efemeri. Vin, încearcă, pleacă.

joi, 21 aprilie 2016

Legile lui Murphy

 
Adevarul triumfa intotdeauna...in 10% din cazuri!  
Intotdeauna gasesti ce cauti in ultimul loc in care il cauti care de fapt era cel mai evident si mai la vedere.  
Intotdeauna poti sa gasesti ceea ce nu cauti...  
Cand iti vine randul se schimba regulile.  
Daca tot ce ai în jur este un ciocan toate obiectele din jur ti se par cuie.  
Cel mai usor mod de a face bani este sa incetezi sa-i mai pierzi.  
Cei care sunt incapabili sa invete din erorile trecute sunt condamnati sa le repete.  
Cand prietenii nostrii ajung la putere, nu mai sunt prietenii nostri.  
Vei ridica receptorul la timp ca sa il auzi pe celalalt inchizand telefonul.  
Banii costa prea mult.  
Cel mai bun mijloc de a scapa de o tentatie este de a obtine satisfacerea ei.  
Seriozitatea e singurul refugiu al celui cu o inteligenta mediocra.  
Multi ar fi lasi daca ar avea curaj.  
Orice iesire este o intrare in altceva.  
Nimic nu reuseste atat de plenar ca esecul.  
Ideea este sa mori tanar dar cat mai tarziu posibil.  
Orice activitate se extinde atat cat sa umple intregul timp afectat efectuarii  ei.  
Amanarea este cea mai ingrozitoare forma a negarii.  
Indiferent de cat de mult faci niciodata nu va fi de ajuns.  
Ceea ce n-ai facut este intotdeauna mai important decat ceea ce faci.  
NICIO FAPTA BUNA NU RAMANE NEPEDEPSITA!  
Toata lumea minte;dar nu conteaza,din moment ce nimeni nu o asculta.  
In lupta dintre tine si lume, pariaza pe lume.  
Este mai rusinos sa nu ai incredere in prieteni decat sa fii dezamagit de ei.  
Daca un lucru se face gresit indeajuns de des va deveni corect.  
Daca vrei sa-ti faci un dusman, fa-i cuiva o favoare.  
Orice incepe bine se termina rau, orice incepe rau se termina si mai rau!  
90% din orice este nonsens.  
Secretul de a fi nefericit consta in a avea ragazul necesar pentru a-ti bate capul sa vezi daca esti fericit sau nu.  

miercuri, 23 martie 2016

Să fumăm civilizat :-)

Uite cum aș face eu legea referitoare la fumat:



Toate propunerile de mai jos se referă la spațiile închise - și sunt închise acele spații care au pereți impermeabili pe tot perimetrul (adică de jur împrejur) și acoperiș impermeabil (prin antagonism, sunt deschise acele spatii cărora le lipsește unul dintre atributele spațiului închis - fie un perete, fie acoperișul, fie impermeabilitatea).
De ce insist pe impermeabil? Pentru că dacă permite trecerea apei, atunci permite și trecerea fumului spre afară și a aerului spre înăuntru. 
O terasă cu perdele, cu grilaj de lemn, cu plante decorative și cu acoperișul din plasă pentru umbră NU e spațiu închis (dragi legiuitori, nu fiți tembeli - dacă n-ai putea să locuiești acolo iarna pentru că te suflă viscolul NU E SPAȚIU ÎNCHIS).

- în locurile (cu adevărat) publice (unde te duci pentru că n-ai încotro) - primării, instituții ale statului, spitale, școli - nu se fumează - existând posibilitatea de a amenaja locuri speciale pentru fumat. 
Pentru că altfel o bună parte dintre funcționarii care și-așa frecau menta, or s-o frece cu orele deplasându-se către și de la locul de fumat. În plus meandrele birocrației care ne scot din sărite pe toți vor fi mai ușor de suportat de către fumători dacă au posibilitatea să meargă la o țigare.

- în localurile dedicate în principal alimentației publice (inclusiv cofetării, cafenele, baruri de zi) și care au program maxim până la ora  24.00 - se poate fuma în saloane separate pentru fumători, cu precizarea că acestea nu trebuie să fie ”de trecere” către salonul de nefumători, bucătărie, toalete sau ieșire, adică cul-de-sac sau nu se fumează deloc dacă locația nu permite amenajarea salonului de nefumători sau dacă proprietarul nu dorește să-l amenajeze. Astfel, cei care nu fumează vor putea merge în orice restaurant (cu plozi cu tot) iar cei care fumează vor avea de ales între cele care le oferă condiții civilizate (dacă ele vor exista) și cele care nu.

- localuri de pierzanie: cluburi de noapte, pub-uri (chiar dacă servesc și mâncare) - se poate fuma sau nu, la alegerea proprietarului, cu atenționare pe ușa de la intrare dacă localul este pentru fumători (ca să nu zică bieții nefumători c-au picat în capcană) cu posibilitatea de a face totuși saloane separate în aceleași condiții ca la restaurante - numai dacă proprietarul dorește (și evident, dacă are loc). 
De la bun început precizez că-n acest gen de localuri ar trebui să fie interzis accesul minorilor așa că slăbiți-mă cu copiii pe care nu-i puteți căra după voi - fiți un pic responsabili, ați ”puiat”? Foarte frumos, acuma creșteți-i dar nu mă obligați pe mine să vi-i suport și să fac EU sacrificii pentru ei. Faceți voi sacrificiul de a nu mai umbla la distracții sau lăsați-i acasă cu bunicii, bona, mătușa, că oricum nu-i locul lor în crâșme noaptea (cu sau fără fumat)! 
Vă temeți că n-o să aveți unde să mergeți pentru că în toate localurile de noapte va fi permis fumatul? Foarte bine, e corect așa - patronii au deschis crâșmele pentru profit, ei nu-s Maica Teresa a nefumătorilor, și voi NU aduceți profit: sunteți puțini, zgârciți și plecați devreme acasă (cu rare excepții). Oricum dacă dau faliment n-o să mai aveți unde să vă duceți DELOC, așa măcar vă alegeți oleacă împuțiți de fum dar aveți unde vă distra noaptea.

- localurile care se închiriază pentru evenimente - la alegerea celui care închiriază, adică el decide dacă la evenimentul lui se va fuma sau nu dar cu acordul proprietarului. Prevalând interesul pentru ”dar” sau confortul personal (c-aș vrea să văd io mireasa aia care iese de bunăvoie în noroi pentru o țigare) nunțile vor fi ”de fumători” sau de ”ne”.

- alte locuri deschise publicului pentru prestarea de servicii - saloane de cosmetică, service-uri auto, birouri notariale, cabinete de avocatură, spălătorii auto - la latitudinea proprietarului.

Morala: acolo unde nu ești obligat să mergi, proprietarul decide ce vrea să facă, e biznisul lui - și tu, cetățeanul, ai posibilitatea să alegi dacă vrei să intri sau ba.

Pricepeți dracului odată că: o categorie NU-și poate impune voința asupra altei categorii și că o categorie NU stăpânește o țară nici măcar în numele bunelor intenții.

Dar dacă nu va fi așa, n-am decât să aștept cu interes ca Asociația Bicicliștilor să ceară interzicerea motoarelor cu combustie internă, Asociațiile pentru protecția animalelor să ceară interzicerea consumului de carne, Asociația Mimozelor Casnice să interzică striptisul și sex-shopurile. 

Personal mi-as face o asociație care să militeze pentru interzicerea participării la vot persoanelor cu IQ sub 80 precum și interzicerea candidaturii la orice funcție publică persoanelor cu IQ sub 100.

P.S.
Statisticile oficiale se bat cap în cap: 
- sunt, oficial, 18.200.000 de români cu drept de vot (adică adulți) 
- sunt, oficial, 4.750.000 de fumători (chipurile tot adulți)
- dar... tot oficial 44% din populația adultă fumează, adică peste 8.000.000.

Statisticile ăstea făcute cu curul de dragul de a demonstra ceva ar trebui să vă pună pe gânduri domnilor politicieni - dacă ați necăjit 8.000.000 de cetățeni... plus patronii nefumători ai crâșmelor unde se fuma (de dragul clienților și al profitului) mă tem că ce n-ați reușit cu corupția, prostia, atitudinea superioară și zeflemitoare v-a ieșit c-un muc... de țigare... fumată afară, în frig și zloată.


joi, 17 martie 2016

Când aprozăreasa face legi și tehnocrații le implementează

Fiind un fan declarat al dreptului de a alege dar și un cetățean responsabil m-am apucat să citesc ”Ghidul privind implementarea... bla-bla-bla” de pe site-ul oficial www.gov.ro.
Și m-am căcat pe mine de râs, uite de ce:


1.
Spațiul public închis reprezintă orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
Prin ”perete” se înțelege orice element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat) care limitează, separă sau izolează:
- încăperile unei clădiri/ construcții între ele (pereți interiori) sau de exterior (pereți exteriori) și care susțin planșeele, etajele și acoperișul, respectiv;
- anumite spații ale unui sistem tehnic între ele (pereți interiori) sau sistemul tehnic de spațiul înconjurător. 

Acest ”ȘI” înseamnă că la clădiri, pereții trebuie să fie portanți, respectiv să susțină acoperișul. Dacă dugheana are acoperișul susținut de stâlpi și grinzi, iar pereții sunt numai de separație... nu-s pereți.
Buuun, deci: toate (sau aproape) clădirile noi cu mai multe etaje sunt excluse. 
Ca să nu mai zic de precizia termenului ”puțin înclinat” și metoda științifică și sustenabilă în instanță prin care organele abilitate vor stabili diferența dintre puțin înclinat și mult înclinat... Probabil pe principiul ”Uite-o pulă!, Aiaaaa????” - că nah, e după norocul fiecăruia... ce ți se pare ție pulă, mie s-ar putea să mi se pară glumă proastă - asta ca să te oftic și mai tare.

2.
În aprecierea caracterului de închis/ deschis al unui spațiu, nu se va ține cont de:
•  natura materialului din care sunt confecționați pereții sau tavanul/ plafonul/ acoperișul. Oricare ar fi materialul folosit la construcția pereților sau tavanului (zidărie, textil, lemn, folie plastic etc.) și oricare ar fi densitatea materialului (material perforat etc.), atât timp cât există un tavan și cel puțin 2 pereți, spațiul respectiv va fi considerat ”spațiu închis”;
•  caracterul temporar sau permanent al pereților sau spațiului. Dacă un element de construcție îndeplinește funcția de ”perete” (limitează, separă sau izolează) și este vizibil, spațiul din care face parte va fi considerat ”spațiu închis” chiar dacă elementul respectiv se poate plia, ridica etc. adică este perete doar temporar. 

Acum, tehnocrat așa, se contrazic nițel zicând ”oricare ar fi natura materialului”, io personal aș vrea să văd o clădire la care pereții din textil susțin acoperișul, fie el și din folie.

3. 
Scopul principal al interzicerii fumatului în spațiile închise de la locul de muncă și în spațiile publice închise este protejarea sănătății angajaților și a cetățenilor care se află în spațiile publice, prin evitarea expunerii la fumul toxic al produselor din tutun. 

Legea este benefică suplimentar pentru cei care fumează deoarece facilitează oprirea fumatului, precum și în cazul minorilor și tinerilor deoarece contribuie la prevenirea fumatului prin reducerea ocaziilor sociale în care se fumează și în care debutează, de obicei, consumul de tutun.

Pericolul cel mare, de fapt e aici, în bunele intenții așa că invit nefumătorii extremiști și intoleranți să înlocuiască cuvântul ”fumat” cu unul dintre zecile de cuvinte care desemnează chestiuni dăunătoare sănătății cum ar fi: alcool, grăsimi, zahăr, sex neprotejat, gaze de eșapament, zgomote, praf... și nu căscați plictisiți ca și cum asta nu s-ar putea întâmpla niciodată, precedentul a fost creat. 
Statul se amestecă în viețile personale impunând și definind conceptul de ”bine”. P U N C T !



Ăia care au apucat vremurile dinainte de Marea Bulibășeală (cunoscută oficial sub numele de Revoluția din 1989) să-și amintească de raționalizarea alimentelor pentru un trai sănătos (ce-i drept că pe-atunci erau infinit mai puțini obezi), a benzinei pentru limitarea poluării și de închiderea localurilor publice la ora 22.00 în timpul săptămânii și 23.00 sâmbăta pentru a asigura timp de odihnă clasei muncitoare. Dar și de norma obligatorie de 4 copii pe cap de femeie sănătoasă.  

Țineți minte de la mine:
Toate dictaturile au avut intenții bune. 
Toate dictaturile au început prin a da satisfacție majorității, nemulțumind minoritățile.
Toate dictaturile au ajuns să nemulțumească pe toată lumea atunci când au deținut controlul absolut.
Dictaturile sunt greu de înlăturat!

Dar voi bucurați-vă ca inconștienții că ați obținut ”victoria” asupra fumătorilor și data viitoare când vor interzice altceva (ceva de care nouă nu ne pasă) o să ne bucurăm noi ca tâmpiții și tot așa până o să interzică tot ce nu-i absolut necesar supraviețuirii.
 


joi, 10 martie 2016

O nevoie...

Mă, s-a iscat una de-o vreme să ne învețe cum să fim femei. 
Și s-a zbârlit maxim pornind de la afirmația că ”cel mai bun lucru pe care poate să-l facă o femeie este să nu aibă nevoie de un bărbat”... și toți bărbații au picat pe spate în extaz când au citit că ei sunt miezul (eh, puțintică răbdare c-ajungem și la ”o sug”, dar le luăm pe rând).

Cel mai bun lucru pe care-l poate face o femei este să nu aibă NEVOIE de un bărbat, astfel încât să-și permită luxul de a se ”combina” cu unul doar de plăcere. 

Pentru că de NEVOIE îl iei pe primul care nu zice nu și-l legi cu lesa de frică să nu-ți scape și-l nefericești pe viață, nu că tu ai rămâne mai mulțumită de așa aranjament.
Pentru că de NEVOIE îl iei pe criterii proaste. Îl iei ca să-ți dea de mâncare, ție și la plozi și-n schimb îl fuți din când în când, îi faci ciorbă și-i calci cămășile. Îți iei un provider, nu un soț iar el își ia o slugă și-un surogat de mă-sa.
Și d-aia ajungi păpușă s-o sugi (la propriu) că nu mai ai fantezie să-l fuți până-i ies ochii din cap, plus nu-ți mai arde că ești obosită de la treburile casnice și nici lui nu i se mai scoală cu una cu două când umbli în trening, nepieptănată, mirosind a prăjeală, cicălitoare și veșnic nemulțumită că ți-a mâncat ”porcul” tinerețile și ce sacrificii ai făcut (și faci) pentru el, și el, nemernicul dracului, nu apreciază efortul și-ncearcă să-și aducă aminte cum erai când te-a luat și păreai stabilă pe picioarele tale, relativ autonomă, frumușică, spălată, parfumată și cu 25 de kile în minus.
D-aia stai la fereastră și-l aștepți întâi cu drag și-apoi, pe măsură ce întârzie, cu mătura... pentru că tu, de una singură, nu știi ce să faci cu timpul tău și te-atârni și te legi de el sufocându-l. Iar el trage de lesă până rămâne fără puteri, după care se resemnează și șade cu botul pe labe tot restul vieții. 
Mie mi-e lejer greață de ”femininele” care pun laba pe-un prăpădit apelând la instinctul lui ancestral de protector. Ăstea-s periculoasele care-l leagă de ele cu ”nevoi”, îl condiționează cu responsabilități, îl nefericesc cu datorii de îndeplinit, îi taie pula da-i lasă coaiele.
Tot ele sunt cele care declară că ”bărbații-s niște porci” pentru că tocmai le-au dat un jet de flit (temporar doamnelor, stați liniștite) pentru una care se piaptănă zilnic și nu miroase a tocană. 
Și tot ele vor aștepta cuminți pe cur momentul în care el o să înțeleagă că un divorț îl va lăsa în curul gol, cu cămășile boțite și cu frigiderul pustiu și-apoi, să fim serioase, cine-l mai ia plin de năravuri proaste și de ticuri, cu burtă și cu zero chef de viață. Iar lui îi e, oricum, frică de singurătate, că s-a obișnuit să fie servit și să se mișune în jurul lui.

Genul ăsta de muiere nu învață independența decât atunci când e părăsită (și numai după varsă tona de lacrimi), căci să nu vă faceți iluzii domnilor, absolut ORICE femeie se descurcă la nevoie (excludem de-aici cazurile patologice) dar desigur carburantul care vă ține vouă motorul în funcțiune este iluzia NEVOII noastre de voi.
Obosiți înainte de vreme, cu burtă și chelie, cu planurile de viitor setate după data la care vin facturile de utilități, cu ochiu' mort, de pește fiert (ocazional și temporar luminat de trecerea vreunei fâțe cu fusta scurtă și țâțele-n vânt), alergând necontenit în competiția ”cum să câștigi mai mult decât cheltuie clanul, ca să-ți rămână de-o bere”) dar... puuula voastră... INDISPENSABILI cel puțin pentru una bucată femeie și un număr oarecare de plozi.

Io pe-al meu nu-l vreau așa. Al meu e liber și stă pentru că vrea, nu l-am legat cu nimic de drugul porții de teamă că n-am să mai știu adevăratul motiv pentru care nu pleacă.
Știe că l-am luat de drag și tot d-aia stau cu el.
Nu trăim în Eden, c-ar trebui să fii măcar tâmpit să crezi că viața-i un borcan cu miere... mai scapă 2-3 ardei iuți înăuntru și ocazional câte-o căcărează... da-i mișto și-mi place.
Poate-om fi retardați dar încă ne cumpărăm jucării și ne îmbrâncim când jucăm tenis pe Xbox.
Nu trăim din amintiri, suntem în faza de acumulare (după 25 de ani), facem încă trăznăi (și împreună și separat) sau dimpotrivă dormim ca leprele pe canapea la film. Rareori ne pupăm în public pentru că n-avem nimic de demonstrat nimănui, nici măcar nouă.
Ce să zic? Am avut noroc! E nevoie de curaj ca să călărești iapa alfa și nu-s mulți care-ar fi în stare... de fapt, ca să fiu sinceră, nici n-am mai întâlnit vreunul.

Și da, măi păpușă, sunt puternică dar n-am de gând să mă rușinez din pricina asta. Îmi duc singură rucsacul vieții chiar dacă, în timpul ăsta, mă țin de mână cu un om.














marți, 8 martie 2016

Sunt femeie :-)

Toată copilăria mi s-a spus că nu pot face ba una, ba alta din pricina apartenenței la sexul ”slab”. 

Slab pe dracu, pre mulți i-am întrecut la fugă și tot pe-atâția i-am învinețit când s-au întrecut cu gluma.
Tu ești fată, nu te poți sui în nuc.
Tu ești fată, nu-i frumos să alergi pe stradă.
O fată nu dă cu pietre.
O fată nu umblă cu buzunarele pline de șuruburi.
Nu sări gardul, nu da cu pumnul, nu pune piedică, nu vorbi urât, nu trage câinele de coadă, nu face concurs de scuipat, nu, nu, nu!
Ai mei predicau în pustiu, n-am avut piele pe genunchi până pe la 14 ani.
Râdeam cu mama c-a făcut un plod de aproape 5 kile dar s-a zgârcit să-i mai pună un ciucuraș între picioare. 
Mi-am trăit copilăria cu speranța că dacă-mi doresc suficient de tare voi deveni la un moment dat băiat, cu toate drepturile aferente. Evident că, spre marea mea disperare, asta nu s-a întâmplat.

Odată cu venirea adolescenței, prietenii mei (majoritatea băieți) au început să-mi acorde alt gen de atenție. De unde eram acceptată ca făcând parte din ”club”, m-am trezit cu poezii și flori în bancă... pffff!
Și pe când stăteam în vârf de măr, aruncând cu pietrele de prin buzunare într-un prăpădit de suspinător care se aventurase cam aproape de teritoriul meu, am avut o revelație: Doamne-ți mulțumesc că-s fată, că de nu... eram io în locul ăstuia și-n plus ar fi trebuit să-mi petrec toată viața cu una ca mine.

De atunci am cel mai profund respect și o admirație nețărmurită pentru reprezentanții celuilalt sex care reușesc să navigheze cu grație printre meandrele țâfnelor noastre.
Pentru cei care accepta, fie că înțeleg, fie că nu (mai mult nu și cu atât mai valoroasă e acceptarea).
Pentru cei care văd dincolo de aparențe.
Pentru cei care au sânge-n instalație să se apropie de măr prin ploaia de pietre.

La mulți ani dragi bărbați curajoși și răbdători.

sâmbătă, 27 februarie 2016

Dau cu manta

Eu nu cred ca cineva, vreodata, a mers liniar prin viata, cap compas spre Nord (sau orice alt punct cardinal).
Eu nu cred ca exista om care sa nu se fi oprit macar odata sa se-ntrebe "incotro ma duc si de ce?".
Eu nu cred ca exista vreun om care sa nu se fi dat macar odata de manta luand-o in cu totul alta directie decat cea initiala, lovindu-se de alte bile pe parcurs si ricosand.

Aceasta postare e ca sa multumesc tuturor "bilelor" din viata mea, fie ele persoane, situatii, locuri. Fie ele lacrimi inodate sub barba, ras cu dureri intercostale, nervi ascutiti sau cea mai profunda si lipsita de griji relaxare.

Orice si oricine ar fi lipsit din peisaj eu n-as mai fi ce sunt ci altcineva.

Prietenii mei de suflet, casa mea, muncitorul de la drumuri care mi-a adus 2 flori si s-a scuzat ca a pierdut-o pe-a treia (si pe care nu l-am revazut niciodata), pensiunea in care am stat in Sopot, drumurile pe care le-am facut, tiristul care era sa ma omoare pe Valea Oltului, boul care m-a scos din minti azi dar si peroana care m-a facut sa rad pana mi-a curs rimelul, toti si toate sunt parte din mine.
Toate tampeniile pe care le-am facut (si le-as repeta oricand) si orele de munca pana la 4 dimineata cand mijeam ochii ca sa focalizez ca vedeam dublu.

Tequila, tutunul, berea, slanina, ceapa, ciocolata, mancarurile sofisticate si supa cu galuste, zacusca soacra-mii, alunele si "orezul" cu ochi din tarile exotice.
Vantul in plete, zapada din cizme, ploaia care m-a udat pana la piele, soarele si nisipul de la mare, pietrele pe care mi le-am pus lest in seleta si cele pe care le-am carat din Cipru si Albania, precum si cea pe care am gasit-o la Governor's Beach si am montat-o intr-un inel de argint.
Taioarele de la 20 de ani si blugii rupti in cur de la 40, pantofii cu toc de 12, bocancii si adidasii, poantele, papucii cu fulgi, boxerii si cele 3 fuste din dotare.
Titelul de 224 de cai, pe care-l iubesc nefiresc pentru fierul care e si Swiftul de 98 de cai cu care faceam raliu pe Valea Oltului si Dealul Feleacului impreuna cu Renault-ul 5 Turbo cu care am stabilit, in 1995, recordul nici acum doborat (cu A2 cu tot) pe ruta Pitesti-Constanta si cu Dacia tatei esuata intr-un pom cand inca n-aveam permis.
Noptile dansate, zilele dormite la soare cu cartea cazuta pe nas, dimineata cand am atipit pe buda si sforaitul fara griji langa focul de tabara in care s-au topit doua sticle de bere.
Avioane, planoare, motodelta, parapanta, parasuta si mizeria de parasailing care mi-a dislocat umarul, slakline-ul, pantofii de dans, sapa in gradina si 3 ore la telefon, 6 zile pe saptamana.
Fostul sediu al Consulatului German din Sibiu, apartamentul confort... 15, casa de la Arges, cea de la Fagaras si obsesia pentru pamant.
Cei care mi-au plans pe umar si cei carora le-am udat tricoul de lacrimi, cei care ma fac sa rad cu sughituri si cei carora le-am pus un zambet pe fata cand nu le ardea nici sa moara.
Cei carora le-am gresit, cei care m-au dezamagit si eu pe ei, aia care ma pun statuie pe soclu si aia care nu dau doua parale pe mine, cei care mi-au pus mana pe umar cand a contat mai mult decat un milion in banca si cei care m-au pleznit peste ochi fara regrete cand imi era lume mai draga.
Cei care m-au iubit, au crezut ca ma iubesc sau n-au vazut ca exist, cei de langa mine si cei de departe.
D-aia sunt ce sunt si tot d-aia maine nu voi mai fi la fel.
Dar asta de azi, cu aia de ieri si cu aia de maine... totuna sunt.



vineri, 26 februarie 2016

Facebook - mortu-n păpușoi

Socializarea pe Facebook, cartea fețelor (sau a fițelor... de la caz la caz), poate fi amuzantă dar și un ghimpe-n dos.
Ghimpele-n dos vine atunci când vrei să te descotorosești de atențiile uneia sau mai multor persoane (motivul nu-i important) dar nici n-ai vrea să le superi (prea tare).
Iată cum poți să faci:

- dacă nu vrei să-ți fie văzute postările de către anumite persoane (sau să fie văzute numai de anumite persoane):
intri pe meniul din stânga butonului de postare și alegi o opțiune
 Dacă ai ales ”custom”:
Bifezi căsuța de sus dacă vrei să dai acces la postare unui număr mic de prieteni, sau căsuța de jos dacă vrei să excluzi un număr mic de prieteni (respectiv vreunul care tot comentează aiurea în tramvai)
ATENȚIE: opțiunea aleasă rămâne valabilă până când o modifici din nou (nu revine automat la starea dinainte).

- dacă n-ai chef să-ți dea zilnic bună ziua pe messenger vreun Gigel, sau mai mulți, poți să ascunzi faptul că ești on-line astfel:

Te duci pe ”rotița” de setări de sub CHAT și alegi ”turn off chat”
Aici alegi dacă îl închizi de tot, sau lași acces numai unor prieteni, sau excluzi numai anumiți prieteni

Aceia care au fost ”excluși” nu te mai văd online (adică nu te mai pot monitoriza cât o freci pe feisbuc) dar îți pot da în continuare mesaje, pentru care, nu vei primi notificări și pe care le citești numai dacă vrei... dar ATENȚIE: când îl citești expeditorul vede ora la care l-ai citit. Mesajul de mai jos a fost trimis de mine pe la 11:10 și citit de destinatar la ora 11:15. Dacă nu ar fi fost citit, nu apărea bifat, iar la oră apărea ora trimiterii.
Se pare că, nu sunt sigură pentru că nu am încercat, setarea asta nu funcționează pe Iphone și Ipad.

- cel mai sigur și simplu mod de a împărtăși anumite chestii cu un număr limitat de oameni cu interese comune este ”Secret Group” în care incluzi numai persoanele cărora vrei să le adresezi în mod regulat și relativ frecvent mesaje care-i privesc numai pe ei.. 
Grupul Secret nu se vede online și nu poate fi găsit nici măcar după nume de către nemembri. Toate activitățile (postări, poze, comentarii, evenimente) pot fi văzute numai de către membrii activi (membrii excluși văd numai postările anterioare excluderii lor).
Are totuși un ”clinci” - secretoșenia lui depinde în mare măsura de discreția membrilor care au posibilitatea să adauge persoane străine în grup... până te trezești că-i atât de ”secret” încât toată lumea face parte din el. Totuși administratorii grupului pot exclude indezirabilii, așa că îi sfătuiesc călduros să verifice lista membrilor din când în când sau măcar atunci când apare avertizarea că sunt membrii noi:


- există, desigur și funcția de blocare a unui utilizator (ATENȚIE: el este automat șters și din lista de prieteni) și odată blocat nu mai vede nimic din activitatea ta, și-n general nu te mai poate contacta deloc prin intermediul Facebook. Recomand cu căldură metoda (când situația o impune), chiar dacă e radicală, ca fiind singura absolut sigură. 

În general politica Facebook e una de ”deschidere” și sunt puține șanse să ascunzi temeinic ceva, dar dac-ar fi chiar de ascuns... de ce-ai vrea să-l postezi?

Mâine vă povestesc despre etichetă și maniere pe Facebook :-) nu c-ar fi foarte diferite de cele din viața reală (deși unii așa cred).