Beware of the brain fart!

Beware of the brain fart!

vineri, 17 octombrie 2014

Scenarită, azi EBOLA


Sufăr de scenarită de la o vârstă foarte fragedă.
Pe la 5 ani l-am atenționat pe tata că, dacă nu trage frâna de mână, mașina va porni la vale și se va opri în cabana de lemn aflată mai jos și cabana, deși cam șubredă, e cu siguranță locuită, și-o să moară omul ăla (în mintea mea era musai un ”el” că o ”ea” n-ar fi stat acolo), care precis are copii de rămân ăia pe drumuri, plus că mama lor o să se recăsătorească iar vitregul o să-i bată... Pus în fața unui astfel de raționament logic, tata a tras frâna de mână și m-a privit ciudat. De-atunci de câte ori întreba careva din neam ”ce-ar fi dacă aș face... cutare?”, răspunsul la mișto era: întreab-o pe Ioana că ea le știe pe toate.

Dar pornisem de la altceva.


Dacă mă uit la explicațiile pe care le dă Wiki la ”over population”mi se lipesc ochii de următoarele chestii: Suprapopularea intervine atunci când înmulțirea e necontrolată sau mortalitatea mică.
Noi, specia umana, le avem pe amândouă.
Nu mai stau să fac teoria chibritului cu resursele dar cred că e limpede: planeta poate ”întreține” în condiții optime un număr maxim de indivizi.
Cu cât pretențiile indivizilor sunt mai mari cu atât numărul lor maxim scade.
Cu toate că ne-au crescut pretențiile până la cer, ne înmulțim vertiginos și constant.
Am impresia că Pământul nu ne mai poate ”ține” mult timp.

Tot wiki ne spune că populația planetei este în continua creștere de la epidemia de ciumă începută în 1346 și încheiată prin 1400 și care a redus populația globului cu circa 25%.
Adică timp de 614 ani nenumăratele războaie, vreo două chiar mondiale, dezastrele naturale, încălzirea globală și toate nenorocirile lumii la un loc n-au făcut serviciul de scădere a populației pe care l-a făcut o molimă. Dar nici orice boleșniță minoră nu funcționează, uite: boala vacii nebune... un mare fâs, gripele (aviară și porcină)... pistol cu apă. Până și temuta Gripă Spaniolă (scrisă cu majuscule de zici că-i vreo mare doamnă) din 1918 n-a reușit să decimeze decât maxim 100 de milioane. SARS și SIDA... un eșec.

Întorcându-ne în zilele noastre, vă propun să accesați linkul acesta câți suntem ca să vedeți nu doar că am sărit de 7,2 miliarde ci și ritmul real (cred totuși că animația e bazată pe statistici și nu pe date culese în timp real dar oricum e înfricoșătoare) în care ne înmulțim.

O scădere, în zilele noastre, cu 25% ca cea cauzată de ciumă ne-ar aduce la 5,4 miliarde, adică la nivelul anului 1988-89, pe când ședeam confortabil și neînghesuiți și ne durea la banană de ”epuizarea resurselor”. Ce molimă ne-ar putea rări cu aproape 2 miliarde în timp util?

EBOLA! Yeeeiiiii!

Mortală în 50% din cazuri - mai bună decât glonțul!
Perioadă de incubație 14-21 de zile. Timp căcălău să dai roată mapamondului și să te întorci acasă, să-ți pupi nevasta și s-o trimiți la serviciu, copilul la grădi, soacra la băi.
Noroc că se transmite numai prin fluide, păcat că și saliva-i printre ele și aia se-mprăștie la fiecare strănut, tușit și vorbit peltic iar porțile de intrare sunt:nasul, gura, ochii, rănile deschise. Adică șansele să n-o iei dacă te-ai aflat prin preajma purtătorului sunt aproape nule.
Debutul bolii seamănă cu gripa, așa că mai ai câteva zile la dispoziție s-o împrăștii prin vecini că doar n-o să stai în pat de la o banală ”răceală”.
În 6 până la 16 zile de la debutul bolii, mori. Ăia mai rapizi în 20 de zile de la contaminare, ăia mai rezistenți în 37... un lux pe lângă cancer. Spitalizare scurtă, cheltuieli mici și bonus iei tot spitalul după tine când te duci.

Că vreo companie farmaceutică are sau nu interese, că vreo națiune sau mai multe s-au speriat de numărul imens de chinezi și de indieni... vorba e că ne paște o rărire semnificativă ceea ce nu-i rău, global vorbind da-i periculos la nivel personal.


Îmi zicea azi un prieten ”nu-mi convine că eu și familia mea trăim în vremuri în care ne paște o pandemie”... eh, ghinion... n-ai încotro... deși, desigur, există și varianta să-ți tai venele de frică.

Acuma ce-i drept și logica asta... e ca-n bancul ăla cu ”Ai acvariu? Nu. Înseamnă că ești homosexual.”