Beware of the brain fart!

luni, 20 octombrie 2014
Obscenitati politice
Iată în poza de mai sus un cur de om nesimțit care face paradă de fonduri electorale și-și pune mutra antipatică de 7 ori în același loc. Cazul nu e singular, în toată țara nu mai poți să tragi bășină că dărâmi un afiș electoral de-al dobitocului.
Această demonstrație de forță mi se pare cam de aceeași teapă cu parvenitismul celor care-și fac case cu turnulețe, îți pun în baie faianță aurită și la gât aur cât au putut căra de la turci în trei valize.
Evident că nici lui nici staff-ului nu le-a trecut prin cap ca de banii pe care i-au dat (sau nu... vă explic imediat) puteau fi folosiți în alte scopuri.
Io nu-s adepta ”mitelor electorale” dar cred ca o pungă de făină la un amărât e mai folositoare decât toată maculatura asta întinsă pe pereți.
Cred că o acțiune de... sădire de pomi, de curățare a unei zone virane, un concert... orice din care să iasă un cât de mic ”folos” societății sau alegătorului e de preferat acestei obscenități.
Alături de serbarea populară care a blocat Bucureștiul cu ocazia lansării candidaturii mi se pare că nenicul ăsta alunecă grav pe panta cultului personalității... pe vremea răposatului nu erau atâtea mutre de-ale lui prin orice loc.
Să vă spun cum e treaba cu ”nu i-au dat” și nici n-o să-i dea: cele mai grave și mai mari țepe la firmele de publicitate (ăia care fac bannere, afișe, fluturași) le dau partidele în campanie... și-apoi dacă ies cumva la alegeri... mai du-te tu patron de firma cu facturi de miliarde să-ți ceri banii dacă vrei să te trezești cu toate controalele vieții pe cap... iar dacă nu ies... n-au de unde să plătească.
Fudul, obscen și autosuficient, cu rânjetul superior al lui Iliescu pe chip, candidatul ăsta îmi dă impresia că ne sfidează pe toți.
p.s.Mi-au plantat și mie la poartă un ponta cât strada de lat, regret doar că nu mă pot pișa în sus până la 4 metri, dar de câte ori ajung seara acasă îi fac câte o urare... cred totuși că n-am ”pile” la ăldesus că altfel îl vedeam pe ”micul titulescu” (băăăi, pe bune?) la știrile de la ora 5 :-))))))))