Beware of the brain fart!

Beware of the brain fart!

marți, 7 octombrie 2014

Unghiul de 90 de grade


Zis și unghi drept e unul dintre dumnezeii la care mă închin, prezența lui e semn de acuratețe, de lucru bine făcut, de profesionalism, de civilizație.
Cine n-a văzut case construite strâmb, ferestre montate șui, borduri ale căror colțuri împung cerul... locuiește cel mai probabil în Germania.
Oi avea și-un început de OCD (că sindrom Tourette și ADHD știu deja că am) dar dacă ceva mă scoate din minți e fraza ”merge și așa”. Consecințele ei se văd peste tot și costă.



Dacă tot te-ai apucat de-o treabă, fă-o bine sau, dacă simți că nu ești în stare,  nu te mai apuca deloc.
Dac-o faci prost, cel mai probabil o să ajungi să ”repari”, alt timp pierdut, alți bani, altă distracție.

În ziua în care românii vor învăța să nu se mai priceapă la orice, țara asta va fi făcut un mare pas înainte.

Până atunci niște blocuri vor mai sări în aer când un Gigel va căuta pierderile de gaz cu bricheta, niște mașini vor rămâne fără frâne pe drum după ce Ionel și-a pus plăcuțe noi în fața blocului, niște asfalt se va coșcovi la primul îngheț după ce a fost îndesat cu bocancul în groapă. Niște copii vor veni de la școală zicând ”e decât una” pentru că fost lăsați pe mâna unor suplinitori analfabeți, niște acoperișuri de bloc vor zbura peste mașini la prima vântoasă, niște cartiere se vor inunda pentru că au fost construite în albia râului.

Sistemul ”unghiului drept” funcționează așa: fiecare dintre noi are o meserie pe care o face bine și este remunerat pentru asta. Orice alta treabă este delegată contra cost unui profesionist în domeniul respectiv.

Oricare ti-ar fi meseria, pune-n morții mă-tii ”bolobocu” și verifică ce-ai făcut ”că de mă voi scula, pre mulți am să-i popesc” vorba Lăpușneanului.