Beware of the brain fart!

Beware of the brain fart!

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Febra Iohannis


sau ”În țara orbilor, chioru-i împărat”

Atâta de prost, de veninos, de alunecos și de cocalar e Ponta, încât prin comparație, unii au început să creadă că Iohannis are puteri magice.

N-are.

Iohannis, ajuns la Cotroceni, nu va zice hocus-pocus și ne vom trezi într-o țară civilizată, curată și bogată.

Iohannis președinte, cu Parlament și guvern stângisto-pesedist va fi doar o prezență mai plăcută decât contracandidatul lui, însă la nivel de ”făcut lucruri bine făcute”, e limitat la atribuțiile prezidențiale și îngrădit de marea masă de politicieni ”cu vechime”.

Iohannis nu va fi primarul României ci președintele ei, așa că nu sperați să facă în toată România minunile pe care le-a înfăptuit la Sibiu.

Iohannis președinte, se va pișa contra vântului, stropindu-se pe bocanci, aplaudat de Europa și vânat de căcănarii locali, într-o luptă internă din care jumuliți vom ieși tot noi.

Iohannis președinte e cel mai mic rău, nu cea mai bună soluție.Nu vreau să cobesc dar așa a fost și Băsescu în 2004 și uite ce-a ieșit.

Mi-e scârbă de Ponta și de stilul lui iliescian, mi se pare că m-am teleportat în 1990 (de data asta și fără speranța de mai bine în care credeam sincer la vremea aia). Mi-e groază de modificările la Codul Fiscal și de metodele prin care-și va finanța promisiunile electorale și măsurile populiste.
Mă irită grozav faptul că n-avem bugetul pe 2015 pentru că mi-e clar că ascunde niște capcane și-o să ne umble din nou la buzunare, mai rău decât anul trecut.

Dar hai să nu ne mai facem vânt cu coada, ca calul de bășină, îl votăm pe Iohannis pentru că celălalt e inacceptabil.
Să nu mă înțelegeți greșit, eu îl votez pe Iohannis și vă îndemn să faceți la fel dar atenție la motivație !