Mătușa mea din Elveția îmi trimitea ciocolată și bomboane cam odată pe lună și, cum nu eram lacomă, îmi ajungeau până la următorul colet.
Printre feluritele sortimente erau și niște bomboane din ciocolată neagră, ovale, lucioase si cu alună în mijloc.
Cum ai mei au fost foarte grijulii cu alimentația, prima măslină am primit-o pe la 4 ani (așa de târziu pentru că erau prea sărate pentru un copil) și neștiind ce e, am crezut că-i una dintre acele bomboane.
Ecartul dintre ceea ce așteptam (dulce, crocant și cu miezul neted) și ceea ce am simțit când am strâns măslina între dinți (sărat, moale și cu miezul rugos) m-a făcut să ocolesc, strâmbând din nas, măslinele până la vârsta adultă.
Azi mănânc măsline și-mi plac dar... uneori mintea-mi joacă o festă și, imediat după bag măslina-n gura, am senzația de dulce.
A fost prima lecție de ”set the expectatios” pe care am primit-o și n-am s-o uit veci.
De-atunci s-au perindat multe ”măsline” prin viața mea, care mai dulci, care mai amare...
