Tata

Tata ar fi împlinit mâine 87 de ani.
El prea autoritar, eu prea independentă, ne-am ciocnit ca pietrele de moară în mod regulat.
Mama zicea că nu încap două săbii într-o teacă... dar noi ne-am străduit deși cel mai adesea ieșeau scântei.

Artista de mama, care plutea la 15 cm de pământ și pragmaticul tata, care ținea ața balonului cu grijă să nu-i zboare în înaltul cerului, au făcut împreună un echilibru pe care n-am avut minte să-l apreciez decât la vârstă adultă.

Biblioteca alor mei a fost întotdeauna aranjată astfel încât cărțile care erau de nasul meu să se afle la îndemână iar cele nepotrivite vârstei la dracu-n praznic sub tavan (casa din 1927 are tavanul la 4 metri).
Cum am avut darul cățăratului încă de mică, am ajuns să citesc George Sand pe la 9 ani și rămânând profund nedumerită am cerut explicații mamei care la rândul ei a cerut sfatul tatei despre cum trebuia abordată problema.
Tata a ascultat cu atenție relatarea despre frământările mele și dilema mamei care nu știa cum să-mi explice niște chestii ”scandaloase” după care a răspuns sec:
- Îți dai seama că putea să cadă?

Și-uite-așa trăgând concluzia că decât cu oasele rupte, mai bine cu nedumeriri existențiale, a doua zi a apărut o scară spânzurată de raftul de sus.