Mocheta e superbă, a meritat fiecare kilometru până la Buruienești. Se montează spectaculos de ușor, până ajungi pe la colțuri... n-am putut s-o tai nicicum. Și nu-s d-aia care nu ridică 50 de kile, da' băi nene, senzația e că încerci să tai granit cu cutterul. Am pus toate plăcile întregi și am lăsat marginile pentru Coto, că e mai forțos... da' după vreo 7 plăci și-a bagat și el p.la și a decretat că o să continuăm mâine.
Crizantemele minunate pe care le-am primit luni de la familia Mihail au trecut printr-un coș de gunoi (nou, pe post de vază) care curgea și apoi s-au mutat în găleata de mop. O soartă nedemna de așa glorioase flori. Noroc cu Oana care mi-a adus o vaza superbă :) acum stau la loc de cinste.
Am zis că nu bag mâna în apă azi... sufletu'... a trebuit să spăl scara că-mi stătea pe creieri. Cu șpaclul și cu buretele de sârmă am spălat-o și tot nu s-a luat tot jegul de un deceniu. Băi nene, cum poți mă să stai așa? Am râcâit inclusiv o culoare de zugraveală pe care eu personal n-am văzut-o pe pereți, deci e dinaintea ăluia dinaintea mea... paaana mea, apa și detergentul nu-s punctele forte ale românilor.
Îmi intră frunze pe sub ușă, periuța e prea scurtă, trebuie s-o schimb, altfel nu scap de blestemul toamnei. Când bate vântul, îmi ajung frunzele până jos, în sală și ca să fie treaba oablă se mai excită și câte un senzor de se-aprinde lumina spontan.
Azi m-am căcat pe mine de frică :)))) eram singură, eram departe de orice senzor și fleoșc... se-aprinde lumina pe hol, nici "salut", nici "pupă-mă-n cur". Bă, ejti pruost? O fi ea muzica-n blană da' aud când intră cineva... sau nu? Aveam un ciocan în mână, l-am apucat la modul belicos și am inspectat incinta. Nimeni. Misterul a durat până când am dat cu aspiratorul și am găsit un morman de frunze uscate fix în holul cu pricina. FMM toamnă!
Tuborg și noapte bună!
Beware of the brain fart!
