Beware of the brain fart!

Beware of the brain fart!

marți, 20 decembrie 2011

Slackline


Vine Moș Crăciun... deoarece mintea-mi rămase muuuult în urma vârstei pare oarecumva logic sa vreau... o jucărie nouă.
Am trecut de faza cu elicoptere telecomandate, masinuțe date de toți pereții, Wii și alte minuni ale tehnicii iar telefoanele, fie ele cât de smart, nu m-au amuzat niciodată... aveam o dilemă...



Dar să-ncep povestea de la un capăt, respectiv de la acela în care mi-am zis: ”uite altă tâmpenie, asta ne mai lipsea” când am auzit că o persoană apropiată mie și-a luat SLACKLINE.
Ce e aia, o să ma întrebați... pe scurt, e un fel de cordeluță lungă de vreo 15 metri care se leagă între doi copaci și se tensionează cu ajutorul unui dispozitiv...
Așa, și? 
Păi toată șmecheria e să înveți să-ți ții echilibrul pe ea, să mergi, să faci trucuri... simplu, nu?
Așa mi-am zis și eu după ce am văzut câteva filmulețe pe youtube (pace, că vă dau și linkuri la sfârșit).
Realitatea din teren s-a dovedit a fi mult mai complicată. Mizeria aia de panglicuță are o oarecare elasticitate și se zbănțuie sub tine ca apucată de streche. În plus piciorul de sprijin se pune pe tremurat și-ajungi să te tăvălești pe jos ca mistrețul prin jir. Evident că te-apucă ambiția și astfel  te-nverșunezi până când faci febră musculară prin locuri pe care nu știai că le ai precum și printre coaste. Interesant e că atunci când te lasă puterile, te relaxezi, începe să-ți iasă și pe principiul porcului ”numai p-ăsta că e cald” uiți de frig și oboseală și continui până se lasă noaptea.
Mă gândesc că veți trece și voi, ca și toți prietenii mei (în frunte cu mine) prin faza ”pe mine nu m-amuză așa ceva”... sfatul meu este: încercați și-apoi mai vorbim.

Este una dintre cele mai complexe forme de mișcare, se practică în aer liber (deși am văzut slackline montat și in sală, în casă, în birou) și adună adepți de toate vârstele.

Așa că acum stau c-un ochi pe fereastră așteptând să vină curierul cu noua mea jucărie: Gibbon Jibline și c-un ochi pe cer să stea dracului odată ploaia .

Nefiind nici măcar inițiat vă mai zic câteva vorbe din ce mi-au spus și mie alții mai breji:
- cele două mari mărci de panglicuțe îs: Gibbon (mai late, mai elastice și mai ușor de montat) și Mammut (mai înguste și mai performante)
- liniile sunt împărțite pe categorii de dificultate (nu vă aruncați la una de începători, o să vă plictisiți repede de ea)
- îmbracați-vă lejer (aveți nevoie ca să vă puteți contorsiona, cel puțin la început) și alegeți niște pantofi sport cu talpa plată și moale
- e de bun-simț să protejați copacii de care ancorați linia cu fâșii de mocheta și să nu lăsați la locul faptei mucuri de țigări, ambalaje și alte obiecte neprietenoase
- fiți sociabili, o să adunați o sumedenie de gură-cască care o să vă mitralieze cu întrebări... dacă aveți mentalitate de pustnic mergeți în zone fără ”trafic pietonal”


În loc de încheiere, luați linkuri despre subiect:
http://www.youtube.com/watch?v=iB6CBWdOhDU - Pe când începeți să vă speriați aflați că diferența dintre slackline si highline e taman înălțimea la care se monteaza linia... de la 50 cm de sol maximum vă veți rupe... demnitatea și pantalonii-n cur
http://www.youtube.com/watch?v=Lbe201MVIE4
http://www.youtube.com/watch?v=2TzERkdNoyw - V-ați distrat? Acum să ne întoarcem la începuturi, că până la tricks... mai avem câțiva ani...
http://www.youtube.com/watch?v=H0vNpOyqY5w
http://slacklining.ro/
http://romaniaslackline.wordpress.com/tag/slackline-romania/
http://www.pro-boulder.ro/slackline_catarare/html/descriere_slackline.html
http://ro-ro.facebook.com/people/Gibbon-Slacklines-Romania/100000097419445
Echilibru și răbdare vă urez!