Trebuie să recunosc că uneori am două fețe, uneori am trei sau patru.... să-mi bag, cred că am personalitate multiplă... Nu asta am vrut să zic :-))))) dar o las cum a picat.
Io, visceral, îs tâmpit de sinceră, dar luându-mi-o deseori peste bot din această pricină am învățat (cred) să învelesc adevărurile în ambalaj de diplomație și fețe multiple, treabă care-mi mănâncă ani din viață și la care renunț treptat spre disperarea unora.
D-aia recunosc că găsesc înviorătoare prezența în jurul meu a persoanelor care mă suportă fix așa cum sunt, ce-i drept îs puține (dar pentru știu că-s destul de ciufută nu le bag vină celorlalți).
Am norocul de-a avea vreo 2-3 prietene cărora dacă se tund și le stă ca dracu le pot spune ”arăți ca Betty Boop” sau pot bufni liber în râs fără ca ele să se supere pe mine. Mi-s mult mai dragi decât cele cărora trebuie să le zic mieros ”vaaai ce bine îți stă”.
Prietenele cu care fac planuri despre cum o să ajungem să ne trezim la 80 de ani cu 5 țigări în bot pentru că vom fi prea senile ca să ne rezumăm la una (cu două s-a întâmplat deja) și am delegat-o de pe-acum pe cea mai tânără la brichetă că poate ei nu i-o tremura mâna prea tare.
Tot cu ele am adus osanale telefoanelor deștepte care ne-au permis să dăm zoom meniului în crașmă, altfel ramâneam nemâncate că nici orbeții noștri nu-s mai breji dar fuduli suntem toți și nu umblăm cu ochelarii după noi.
Să n-o uit pe prietena mea (te știi tu care) cu care pot vorbi numai cu telefonul în priză deși în mod normal bateria ține 3 zile pentru că intrăm în detalii despre care e greu să vorbești și cu mama (sau mai ales cu ea) dar și pe prietenul meu căruia când rămâne în copac întâi îi facem poze și-abia apoi îl ajutăm să se dea jos, care are și el hachițele lui (și nu puține) dar care împreună cu jumătatea lui formează un cuplu delicios.
Am prieteni cu care când bârfesc îl sunăm pe bârfit și-l facem părtaș la porcăriile pe care le debităm despre el... fără să-i dăm dreptul la replică.
Dragă-dragă mi-e prietena mea din copilărie, cu care m-am certat pe oală, cu care-am lipit globuri pe pereți, am patinat pe gheață în fundul ștrandului și am scos-o din sărite pe maică-sa de fiecare dată când s-a ivit ocazia... ce-i drept asta de la urmă ne iese binișor și-n ziua de azi :-).
Paranteză: io-s sălbatică, nu-mi place să mă atingă lumea, d-aia nu merg cu transportul în comun și evit înghesuiala. Am citit undeva că cei care au copilărit în orașe mici sau la țară au zona de confort fizic mai largă decât cei obișnuiți cu marile aglomerări urbane. Zona asta de confort e un cerc cu raza cât distanța minimă la care se poate apropia un necunoscut de tine fără să te stânjenească prezența lui, fără să ți se pară că ”se bagă-n sufletul tău”... eh, prin prisma acestei teorii io cred c-am crescut în pădure :-)
Totuși, am o prietenă (să văd dacă te recunoști) pe care-mi place s-o strâng în brațe pentru că-mi încarcă bateriile, o prind rar dar și când o prind aș smotoci-o ca pe mâțe.
Vai, vai, era să uit: cu cine bârfesc io până la ziuă și ne-ndopăm cu slană și ceapă și-apoi ne spălăm greața cu pălincă? Cu cine ronțăi printre dinți toți cunoscuții comuni sau personali? Cu cine râd până ne sufocăm și filozofăm până ne plictisim de profunzimea noastră și-ajungem să ne luăm la mișto?
Sunt cei care știu că nu trebuie să inventeze scuze pentru că cea mai bună scuză la mine e ”n-am chef” așa că nu se străduiesc să mi-o bage p-aia cu ”durerea de burtă”, ”treburi urgente”, ”m-a chemat mama să-nvârt în zacuscă”. Tot ei sunt cei care-mi îngăduie un sănătos ”nu vin că mă fute o lene” și nu insistă, că știu că ăsta-i unul dintre cele mai valide motive de absență.
Diplomația mă obosește așa că o rezerv numai necunoscuților, mă irită să țin în mine adevăruri, fie ele și supărătoare, în plus îs senilă și mi-e frică să mint (chiar și așa zisele ”minciuni albe”) că dup-aia uit ce-am zis.
Uneori mi-o ia entuziasmul înainte și rămân încurcată când văd mutra pe care-o face persoana din fața mea dar, ghinion, dacă mi-a zburat ”păsărica nepotrivită” n-am cum s-o mai retrag.
Această postare e un omagiu adus prietenilor mei (de ambe sexe) care îmi simplifică viața dar pe care nu-i voi nominaliza că dacă uit vreunul mă umplu de ”bucurie”. Oricum e subiect de masivă editare că-mi tot aduc aminte de câte unul... si apropo de ”senilă” pornisem postarea de la cu totul altceva... unde dai și unde crapă :-)))))
