Pe mine m-a îngrozit, crispat, scârbit, revoltat circul pe care au crezut de cuviință să-l facă televiziunile pe seama uneia dintre cele mai mari tragedii din vremurile recente din România.
Am dat întâi vina pe televiziuni, că-n goana după senzațional nu mai au nici mamă, nici tată, nici decență.
C-ar fi în stare să belească de bandaje o victimă și să ne-o prezinte în direct.
Că-i doare-n cur de jalea părinților care au copii în spital atunci când, cu lacrimi de crocodil, relatează despre cum sunt pansate victimele sub anestezie.
Că-nvârt cuțitul în rană de dragul rating-ului, în mod repetat, ca o picătură chinezească, să bage spaima în noi, cei care am avut norocul sa nu fim atinși nici măcar tangent și să stoarcă ultima lacrimă de la cei implicați direct sau indirect.
Consiliere psihologică? După felul în care ați relatat evenimentul, toată țara are nevoie de consiliere psihologica.
Aș vrea ca fiecare știrist care a scos vreo vorbă despre victimele de la Colectiv să facă următorul experiment: fă-ți un ceai fierbinte și bagă degetul în el. Ustură al dracului, nu? Să te văd acum cum mai ”informezi” tu imperturbabil despre cum ardeau hainele pe copii ăia.
Și-aș mai vrea să știu cum ai să le explici, domnule știrist, copiilor tăi luxul inutil de amănunte terifiante pe care le-ați tot vânturat zilele astea, astfel încât copilul tău să nu viseze urât și să nu tresară speriat din somn.
Dar nu frate, vina nu e la ei, sau nu e TOATĂ la ei.
Vina e la ”consumatorul” de dezastre. Ăla care-a căutat-o pe Elodia la OTV și-acum își face o labă mentală, fie jubilând că ”așa le trebuie, ce-au căutat acolo?”, fie aruncând anatema pe genul muzical în general și pe versurile ultimei piese în special, fie jelind ca babele senile la înmormântările consătenilor pe care nici măcar nu-i cunoșteau.
TU, telespectatorul, ești de vină pentru circul care asuprește țara de 3 zile. Că dacă tu ai refuza să te prinzi în hora lor, ei ar schimba macazul.
Durerea și suferința sunt personale, intime, NU trebuie să fie nicicând ”subiect” de nimic public.
E de căcat să oprești, la ieșirea din spital, un tată care și-a pierdut copilul și să-i pui întrebări. E SADIC!
E SADIC să amintești de trei ori pe zi rudelor în ce chinuri le-au pierit apropiații.
E SADIC să transmiți în direct urletele copiilor rămași orfani.
E SADIC să bați monedă pe faptul că unele victime aveau doar 15 ani.
Și e la fel de SADIC să dai drumul la televizor seara, cu berea, sămânța sau shaorma-n mână și să te uiți la așa ceva, să numeri morții, să-ți dai cu presupusul despre soarta răniților.
Ești, telespectatorule, la fel ca și televiziunile, un fel de vultur hoitar - ăla măcar se hrănește la propriu cu cadavre, face curat - TU ești doar consumator de cadavre televizate și motivul pentru care nimic bun nu se va întâmpla vreodată în țara asta.
Nu sunt împotriva informării, n-aș fi vrut să fie băgată sub preș o astfel de tragedie dar era nevoie de știri și informații, nu de telenovele.
Ceea ce s-a întâmplat e TRAGIC și n-are nevoie să fie înflorit.
Nu există ”mai tragic”, tot ce pui în plus peste tragedie e CIRC.
D-aia eu, cu riscul să rămân neinformată cu privire la te miri ce chestiune cu adevărat importantă, de azi NU mă mai uit la niciun canal de televiziune românesc. NICIODATĂ!
