Beware of the brain fart!

Beware of the brain fart!

marți, 8 decembrie 2015

Marea durere-n cur la români


1. Să vezi că e aglomerație ca la balamuc și să oprești mașina cu avariile puse, blocând o bandă din două, ca să aștepți pe cineva.


2. Să treci strada în șir indian prin fața unei coloane de mașini lungă cât vezi cu ochii.

Poliția din Pitești știe cu siguranță ora și locul (unde se întâmplă zilnic cele două de mai sus) dar nu i-am văzut niciodată prin preajmă, ceea ce-i ”durerea-n cur” numărul 3.

4. Să nu iei de volan în giratoriu țopăind astfel pe ambele benzi.

5. Să-ți aduci aminte că vrei să virezi la stânga în ultima clipă și să execuți manevra direct din banda unu, tăind coloana de mașini de pe banda doi.

6. Să depășești coloana de mașini prin parcare și apoi să stai milog așteptând să te lase să intri la loc fix ăia pe care i-ai enervat cu nesimțirea ta. Dacă nu te lasă, claxonezi și le bați obrazul.

7. Să molfăi un croissant la semafor și când se pune verde să arunci ambalajul pe geam.

8. Să te fâlfâi haotic dintr-o bandă în alta și când te claxonez să-mi arăți telefonul gen ”Ce vrei? Nu vezi că vorbesc la telefon?”

9. Să te bagi atât de în față la semafor încât să nu-l mai vezi și dup-aia să aștepți claxoane din spate ca să pleci de pe loc.

10. Să parchezi strâmb pe două locuri când e aglomerația mai mare la supermarket.

11. Să lași căruciorul de cumpărături fix pe mijlocul potecii și să te uiți urât dacă ți-l mut ca să pot trece.

12. Să lași plodul să pună mâna pe toate chiflele din galantar. Bonus: mâna cu care adineauri se scobea în nas.

13. Să-ți dai seama că nu mai vrei să cumperi un produs și în loc să-l duci de unde l-ai luat, să-l arunci în lada cu cartofi.

14, Să treci strada în fugă, prin loc nepermis, fluturând de mână un țânc care abia a învățat să meargă.

Și toate într-o zi... frateee, io știu că-i marți... dar fu cam prea ”marți”.