Beware of the brain fart!

Beware of the brain fart!

miercuri, 24 februarie 2016

Beneficiile răgușelii

Motto: tăcerea e de aur.


Am răgușit. Rău. Deschid gura și nu ies sunete sau dacă ies, seamănă mai degrabă cu graiul măgarului decât cu cel al omului.
Ieri dimineață, când am plecat de-acasă, răsuna în mașină o melodie care-mi place de mor. Năravul meu de fost navetist pe distanțe lungi, care merge singur în mașină cate 10 ore noaptea, e fredonatul. N-am auzit pe nimeni să fi adormit cântând și nici pe mine nu m-a luat vreodată moțăiala la volan. Doar că ieri când am încercat să îngân melodia a ieșit o chestie... de-am avut de ce râde tot drumul până la birou.

În fine, mai de voie, mai de nevoie am ajuns să vorbesc puțin și încet. 

Experiența ascultării în tăcere a fost interesantă. Toți vorbesc deodată și tare. Nimeni nu ascultă decât pentru a prinde o pauză în discursul celuilalt ca să ia el cuvântul. 
Am avut revelația că oamenii din jurul meu mă aud pentru că am o voce puternică și cu inflexiuni, nu pentru că i-ar interesa ce zic.
Am înțeles că atunci când mi se adresează o întrebare, deseori e doar pentru că cel care a pus-o știe răspunsul și vrea să se dea mare sau vrea să intre în polemică sau vrea să îndrepte discuția într-o altă direcție.
Oricum, am descoperit (apa caldă, roata cu spițe și coada la prună) că merită să faci următorul test: vorbești încet și vezi cine, din jurul tău, te mai ascultă. Ăia-s de păstrat!
.
M-a pălit drept în bot diferența dintre ”auzit” și ”ascultat” - nu că n-aș fi știut că ea există, dar de data asta a fost ca ”pragul de jos” despre care ști că-i acolo dar pe care nu-l vezi până nu dai cu capul de cel de sus.

Mă tem că ”ascultarea” la care-am fost obligată, că ce dracu să faci când nu poți vorbi, nu-mi priește. Cinismul și sarcasmul din măruntaie îs mult mai acide decât cele pe care le verbalizezi. Când poți vorbi, și deci e foarte probabil să scoți pe gură ce-ai gândit, intervine un mecanism automat de cenzură.
Când ești mut, absolvit de păcatul scăpării involuntare a porumbelului, îți poți lăsa gândurile să zboare prin locuri pe care mai bine le lăsai neexplorate - aveam să constat.
În plus, se ascute spiritul de observație și devii conștient de gesturi și atitudini care înainte îți scăpau sau le ”ștergeai” cu o glumiță... pe post de gumiță :-P

Aștept cu nerăbdare să-mi revină vocea ca să pot funcționa așa cum se așteaptă lumea și să-mi ocup juma de creier cu perorațiile ca să n-am timp să observ, să analizez, să înțeleg. Să mă acopăr c-un val de vorbe ca sepia cu cerneală.

Dă-mi Doamne vocea înapoi, până nu încep să produc pagube !