Eu nu cred ca exista om care sa nu se fi oprit macar odata sa se-ntrebe "incotro ma duc si de ce?".
Eu nu cred ca exista vreun om care sa nu se fi dat macar odata de manta luand-o in cu totul alta directie decat cea initiala, lovindu-se de alte bile pe parcurs si ricosand.
Aceasta postare e ca sa multumesc tuturor "bilelor" din viata mea, fie ele persoane, situatii, locuri. Fie ele lacrimi inodate sub barba, ras cu dureri intercostale, nervi ascutiti sau cea mai profunda si lipsita de griji relaxare.
Orice si oricine ar fi lipsit din peisaj eu n-as mai fi ce sunt ci altcineva.
Prietenii mei de suflet, casa mea, muncitorul de la drumuri care mi-a adus 2 flori si s-a scuzat ca a pierdut-o pe-a treia (si pe care nu l-am revazut niciodata), pensiunea in care am stat in Sopot, drumurile pe care le-am facut, tiristul care era sa ma omoare pe Valea Oltului, boul care m-a scos din minti azi dar si peroana care m-a facut sa rad pana mi-a curs rimelul, toti si toate sunt parte din mine.
Toate tampeniile pe care le-am facut (si le-as repeta oricand) si orele de munca pana la 4 dimineata cand mijeam ochii ca sa focalizez ca vedeam dublu.
Tequila, tutunul, berea, slanina, ceapa, ciocolata, mancarurile sofisticate si supa cu galuste, zacusca soacra-mii, alunele si "orezul" cu ochi din tarile exotice.
Vantul in plete, zapada din cizme, ploaia care m-a udat pana la piele, soarele si nisipul de la mare, pietrele pe care mi le-am pus lest in seleta si cele pe care le-am carat din Cipru si Albania, precum si cea pe care am gasit-o la Governor's Beach si am montat-o intr-un inel de argint.
Taioarele de la 20 de ani si blugii rupti in cur de la 40, pantofii cu toc de 12, bocancii si adidasii, poantele, papucii cu fulgi, boxerii si cele 3 fuste din dotare.
Titelul de 224 de cai, pe care-l iubesc nefiresc pentru fierul care e si Swiftul de 98 de cai cu care faceam raliu pe Valea Oltului si Dealul Feleacului impreuna cu Renault-ul 5 Turbo cu care am stabilit, in 1995, recordul nici acum doborat (cu A2 cu tot) pe ruta Pitesti-Constanta si cu Dacia tatei esuata intr-un pom cand inca n-aveam permis.
Noptile dansate, zilele dormite la soare cu cartea cazuta pe nas, dimineata cand am atipit pe buda si sforaitul fara griji langa focul de tabara in care s-au topit doua sticle de bere.
Avioane, planoare, motodelta, parapanta, parasuta si mizeria de parasailing care mi-a dislocat umarul, slakline-ul, pantofii de dans, sapa in gradina si 3 ore la telefon, 6 zile pe saptamana.
Fostul sediu al Consulatului German din Sibiu, apartamentul confort... 15, casa de la Arges, cea de la Fagaras si obsesia pentru pamant.
Cei care mi-au plans pe umar si cei carora le-am udat tricoul de lacrimi, cei care ma fac sa rad cu sughituri si cei carora le-am pus un zambet pe fata cand nu le ardea nici sa moara.
Cei carora le-am gresit, cei care m-au dezamagit si eu pe ei, aia care ma pun statuie pe soclu si aia care nu dau doua parale pe mine, cei care mi-au pus mana pe umar cand a contat mai mult decat un milion in banca si cei care m-au pleznit peste ochi fara regrete cand imi era lume mai draga.
Cei care m-au iubit, au crezut ca ma iubesc sau n-au vazut ca exist, cei de langa mine si cei de departe.
D-aia sunt ce sunt si tot d-aia maine nu voi mai fi la fel.
Dar asta de azi, cu aia de ieri si cu aia de maine... totuna sunt.
