Jurnal de aventură - oglinzile, Qube și prieteni

Cumva, într-un fel contorsionat, am un noroc chior.
Pentru fiecare om care mă dezamăgește (rau, crunt, dureros) vin alți trei sa-mi demonstreze ca... there is hope in relationships, human relationships.

Oglinzile sunt pe perete, spațiul pare imens și chiar arată a sală de dans.

Sonorizarea va fi Qube, un Rolls Royce al sunetului, doi prieteni pe care-i știu de 25 de ani au făcut posibilă minunea... n-o să vă dau detalii, le auziți la inaugurare.

Prietenii... prieteni nu-s cei cu care rupi messengeru-n două zi de zi. Nu-s cei cărora le știi programul secundă cu secundă dar care-și găsesc urgențe de fiecare dată când ai tu nevoie. Nu-s cei care îți promit marea cu sarea și dispar ca zăpada la soare când vine momentul să-și țină promisiunile.

Prieteni sunt cei pe care nu i-ai văzut de 3 luni cărora le zici: "Hai cu mine mâine la Roman, că-mi cântă cucii-n creieri 12 ore la volan" și te-ntreabă "La ce oră plecăm?". Și zici cu juma de gură, așteptând să se răzgândească brusc "6.30, că facem haltă în Buzău"... și când colo: "Să mă suni când pleci de-acasă".

Sunt cei care trec pe la tine să te-ntrebe ce mai faci. Atat! Nu cer nimic, nu vor nimic, nu așteaptă nimic. Nu-ți declară, nu te pupă, nu-ți cer exclusivitate, nu vor să fie "diva vieții tale". Vor sa stie ce mai faci si cand pot, te ajuta. Degeaba! Nu chiar degeaba, ci pentru ca le place sa-ti vada lumina din ochi!

Hai, noapte bună că mâine... vrum-vrum cu duba până-n Moldova... și retur :)